Ambrosiu și Catarina Creț,străbunicii mei,familia lor ,amintiri și fotografii

   

  Ambrosiu Creț,străbunicul meu din partea mamei ,cu fizionomia sa expresivă mi-a fost aproape mereu...Mă
jucam cu prețioasele fotografii de familie ,de care ma bucuram cu toata ființa mea de doar câțiva ani .   Îmi chestionam  mama  căutând să extrag  din  sensibilitatea și emoțiile ei   adevăruri imuabile   pe care să le am ca  modele de suflet. .Amintirea ,istoria familiei era aproape o poveste care mă ducea departe,în alte locuri, în altă lume.  Nu cred că știam socoti timpul real al vieții străbunicilor mei, nu mă gândeam că am în mână documente   de civilizație vechi de peste 150 de ani. Simțeam exotismul vizual al modei, al rochiilor cu trenă, decorate cu dantele, dar și expresivitatea organizării studiate compozițional a intregului cadru fotografic. Existau ateliere fotografice  profesioniște în Oradea, Beiuș dar și la Budapesta sau Arad, unde se realizau imagini de artă  . Era povestea mea adevărată, de care mă bucur și acum la cei 70 de ani ai mei

                               Catarina.Ambrosiu și Georgiu Creț,poate prin 1868,la Budapesta

   Prima fotografie ,cred că cea mai veche în timp,ar putea fi de prin 1869.Ambrosiu și Catarina Creț aveau primul lor copilaș.pe George.Este făcută la Budapesta,conform datelor grafice de factură ,,art nouveau, ca ,,souvenir,, de pe reversul imaginii. Catarina Marotti foarte tânăra soție a avocatului Creț,are 21 de ani,grațioasă în frumoasa ei rochie amplă,după moda pariziană, amintește de reprezentările picturale ale lui Edouard Manet sau Berthe Morisot. ...Ambrosiu se sprijină de masă,pentru a-i sugera copilașului  o răbdare de câteva   momente, care comunică și  un anume nonconformism apropiat cadrelor compoziționale ale aceluiași mare pictor francez.

                                  Detaliu cu fotografia cea mai veche pe care o am, Budapesta, 1869

De altfel,arta fotografică era o buna și noua afacere ,de succes poate prin reconvertirea unor pictori la un meșteșug mai accesibil decât pictura și mai agreat de clasele burgheze ale sfârșitului sec.XIX. Sigur mai bănos.    Micul George va fi  dedicat în viitor carierei de preot asemeni părintelui lui Ambrosie,preotul Georgiu Crețiu (1800-1868), strămoșul născut la început de secol..Am găsit între alte amintiri de familie și revista bisericească Amvonul ,în care este publicat cuvântul de despărțire la decesul său.Am înțeles că părintele George Creț a fost un preot cu har, care știa să îndrume cu iubire și că in cumplitul an 1848 a fost un model de comportare care i-a adus decorația imperială Crucea de Aur, dar si calificativul de agitator din partea oficialilor care l-au și  închis .Eliberarea a venit din partea armatei țariste venită să domolească războiul civil , revoluția adică, din Transilvania.
   
                           Revista bisericească Amvonul cu cuvântul de despărțire de la inmormântarea preotului                                                                           Gheorghe  Creț,1800-1868                                                                                     

 Probabil că preotului din Piscolț,apoi Girișul de Criș ,Fizes  sau alte parohii pe care le-a păstorit ,i se reproșa că predica idealurile creștine de progres spiritual,de educație națională  și de rezistență la oprimarea  și discriminarea de veacuri a românilor. A fost un om vrednic de admirație cu studii teologice  la Pesta.  Ambrosiu a avut în casa sa un portret al tatălui său pictat ,probabil de un artist local din Beiuș  .A fost în casa familiei Crainic până la decesul fratelui mamei în 1992, un profil cu barbă albă, prea albă, pe un fond închis, tot prea închis.Mare  noroc că măcar aceste fotografii s-au păstrat ,deoarece ele au fost plimbate prin câteva mutări ,  refugii, ocupații militare, percheziții....
 .Iar acum , grație internetului, al tehnologiilor digitale, poate vor avea o noua viața, aducătoare de bucurii.     Amintesc de domnul Dorin Gavril Murg din București care  este descendent din familia surorii lui Ambrosiu,Cristina Popu n.Creț. Domnul Murg și-a căutat rădăcinile și prin orașul Beiuș ,l-a găsit pe Ambrosiu în  vechiul cimitir din deal, cu monumentele de rigoare. Și m-a găsit și pe mine,cu locul meu în stufosul arbore genealogic crescut din acest inimos preot George Creț. Probabil ca era Gheorghe Crețu,dar limba românească din Ardeal a avut destule influențe  ,latinizante, nemaivorbind de scrierea maghiarizată a numelor gen Kretz,Szever,Katalin,etc.

                                                                      Catarina și Ambrosiu Creț

 Ecaterina Creț,soția lui Ambrosiu, era o fată orfană de ambii părinți și care trăia in casa unui avocat din Oradea care îi era și tutore .Tot acolo era angajat ca avocat practicant și Ambrosiu. .Cei doi tineri s-au apropiat și și-au unit destinele , ajutați fiind de episcopul greco-catolic  care i-a îndrumat  pe cei doi tineri să se stabilească la Beiuș, Se pare că tinerii au forțat autoritatea tutorelui,și ar fi fugit la modul romantic,cu trăsura... De știut că scolile românești confesionale din Beiuș nu erau stat in stat,la fel  ca și  alte scoli românești de pe lângă biserici, publicațiile sau  presa românească.  Tot ce privea cultura românilor , secole tolerați, fără statut legal de națiune  , era foarte controlat de autorități, procesele , amenzile, condamnările erau frecvente,pedepsele și ,persecuțiile erau exagerate. ....Așa că avocatul Ambrosiu Kretz (cum erau scrise numele românești) a avut mult de lucru.Dar, perseverent,echilibrat si cu credință în Dumnezeu, a reușit să-și susțină frumos familia ,îndeplinindu-și cu pasiune si profesiunea de avocat,magistrat. De acum începe  viața îndelungată a familiei străbunicilor mei. Catarina frumoasă,cu ochi albaștri,era din Lublijana,tatăl posibil italian,Antonio Marotti,inginer de căi ferate, iar mama sa era o nordică de origine germană, Stoekel Ecaterina. Printr-un accident,Catarina rămâne orfană  dar nu lipsită de educație și nici de resurse materiale  Aducea,după părerea mea în familia românească a lui Ambrosiu ,ușurința în comunicare în limbile germană,maghiară,poate și italiană, aspirații spre civilizație și confort ,seriozitate și altruism .De prin 1867 până în 1927 au fost uniți si binecuvântați  cu cinci copii. Ambrosiu a suferit căteva zile de ,,atac de apoplexie  și s-a stins din viață în 20 febr.1927,la 89 de ani, cea mai lungă viață din   familie dupa stiința mea.Catarina ,poate frântă de durere, sigur obosită, s-a stins și ea în ziua înmormântării, odată ajunsă acasă de la cimitir,  23 febr.1927,(situație inscrisă pe piatra de mormânt care le străjuiește vesnicia  împreună.)  Despre primul copil,Georgiu Creț am amintit  că a studiat teologia la Budapesta,a absolvit facultatea se pare că a primit o răceală,la plămâni si a murit în 1897.. O frumoasă fotografie datată 1888 ni-l prezintă intr-o poză clasică,într-un minunat costum popular.O fotografie în care voia să-și confirme idealurile naționale.Un tânăr frumos,blând la chip și păstrând mult din expresia facială a mamei sale Catarina Creț.

                                           Georgiu Creț la 20 de ani în 1888,în costum național.

  Altă fotografie a familiei,lucrată la Oradea(Nagyvaradon),în 1887,în care părinții Ambrosiu și Catarina sunt asezați în prim plan ținând între ei pe unica lor fiică,ultima dăruită lor de Dumnezeu,pe Margareta Creț (1886-1949) În spate lor,cei trei băieți,Sever(1870-1930),Victor(1873-1933),și George,(1868-1897)încă ocrotiți de familia părintească. 

Familia Ambrosiu Creț cu cei trei fii  Sever,Victor  și Georgiu și unica fetiță,Margareta.1887.

Familia Creț a mai avut un copil,pe Eugeniu(1872-1882),copil delicat care a avut o meningită care i-a fost fatală.

Georgiu si Eugen,copii,probabil  1873.

   Adolescenții ,îndrumați de părinții lor optează pentru studiu.Sever vine la Cluj si urmează agronomia,Victor pășește pe urmele tatălui său la Budapesta unde studiază stiințele juridice iar Georgiu studiază teologia tot la Pesta,dar se stinge la aproape 30 de ani.Sever a practicat ca agronom în zona Beiuș,cu interes pentru pământul deosebit de fertil cumpărat de soții Ambrosiu și Catarina.Alternarea culturilor,opțiuni pentru plante tehnice,câteva mașini agricole au ajutat familia să poată avea un nivel de trai decent.
 

Sever și Victor Creț,copii prin 1885

Sever cultiva soiuri de viță de vie din care făcea un vin foarte bun,rosu,spre bucuria lui Ambrosie.Victor a ajuns jurist și a intrat în administrația oficială,devenind prim pretor.Avea o conduită generoasă,era iubit,dar n-a rezistat unui șantaj sentimental care amenința cu  scandalul unei legături nepotrivite ca vârstă.Și-a luat viața,spre regretul tuturor. 

Victor Creț în doua etape ale vieții,student  si către sfârșit.!873-1933.

Szever Kretz,probabil student la agronomie,în uniformă .

  

Doar micuța Margareta,bunica mea , educată frumos,talentată la muzică, nu numai că i-a fost de folos tatălui său avocatul Ambrosiu Creț,lucrând în biroul acestuia dar i-a dăruit nepoți  și și-a implinit destinul cu demnitate și curaj. 

                                                      Margareta Creț,copil,dusă frecvent la fotograf,era plină de viață
                                                         și de la cinci ani a început să cânte la pian singură,apoi
                                                                luînd lecții.

                                                    Margareta Creț,probabilpe la 1906,la 20 de ani.

Margareta Creț ,poate 1915,după modă hainelor.

Margareta Creț  poate prin 1920...

Apoi ,casătorindu-se cu colonelul Crainic ,a fost mama devotată a  trei copii, a conducând  o gospodărie destul de grea ,administrarea pamântului fiind dificilă ,mai ales în  vremea de război  .Dar își începea ziua cântând în fața icoanelor,în zori,și cu seriozitate ,reușea să duca la bun sfârșit o muncă care suplinea absența soțului plecat în misiuni militare. 

Margareta Creț,foarte tânără(1886-1949)

         Colonelul Crainic,colonel de geniu,a fost pe front în Italia și Galiția,vorbea cu talent multe limbi,unele                               perfect,germana,franceza,italiana,ruteana,evident maghiara,dialecte slave,rusa
.

Bunicul meu,col.Aurel Crainic,cu decorații din primul război mondial.

Vioara -Maria ,mama mea a studiat istoria și geografia,devenind profesoară la una dintre școlile din Beiuș..Gheorghe Crainic,fratele mai mare al mamei mele a fost afectat de perioada de război,a desfășurat o activitate de contabil  în orasul Beiuș.Aurel,cel mai mic fiu,a fost mai puțin conformist,dar a reușit să termine liceul și o școală tehnică ,lucrând  ca funcționar  C.F.R. în  Beiuș.

                                           .
                                         Mama mea ,elevă,poate studentă,în curtea casei părintești

Trecem de ocupațiile orașului Beiuș de armatele care l-au parcurs,de refugii,dar și de schimbările sociale și politice ,  instaurarea comunismului nu poate fi uitată deoarece a adus familiei greutăți și distrugerea multor valori,in special valori morale,sufletești .

Bunica mea Margareta  Crainic n Creț,împreuna cu copiii săi,Aurel,Vioara-Maria(mama mea),Gheorghe și cei doi nepoți,copii Mircea și Rodica,posibil prin 1947-48.

.Colonelul Crainic,soțul și tatăl copiilor  este dus împreuna cu fiul său Gheorghe  la Canal,zona Periprava,fară proces, aproape de exterminare. Margareta se îmbolnăvește grav de cancer,rezistă pâna in 1949, luptând și reușind să plătească toate cotele și să salveze pământul rămas de la părinții ei,Ambrosie și Catarina. Mama mea se căsătorește  și parăsește orașul Beiuș și casa părintească,salvând amintirile familiei Creț,memoria ei reprezentată de fotografiile care au inspirat aceste amintiri.

   Dar un gând sugerat tot de aceste frumoase fotografii ,este că sentimentul de apartenență la  familie,de susținere a unor valori sufletești împărtășite ca fiind perene, se regăsește și în perpetuarea  unor trăsături fizionomice,de expresie  regăsite la descendenții familiei Creț 

                                                 Vioara Maria Catrinu n.Crainic,profesoară,1924-1987.

                                                 Victor Creț,jurist,prim-pretor,probabil prin1930.

                                         Ambrosiu Creț,avocatul episcopiei unite din Beiuș,1838-1927

                                                      Teolog absolvent Georgiu Creț,(1868-1897)                                        

                                                                   

Georgiu Creț,cel mai mare copil al lui Ambrosie Creț,,a studiat teologia la Budapesta,

a murit la nici 30 de ani

.

                     Familia avocat Ambrosiu Creț,soția sa Catarina Marotti Creț cu Georgiu,Eugen si Sever,1873.             

Mama mea,prin 1975,la Cluj.Simt expresia strămoșilor Creț în privire si  expresia feței.

Chiar dacă imaginile sunt alb-negru,realizate de mine inclusiv partea de laborator,totuși 

amintirea bunicilor ei este regăsită, transmisă în fizionomia sa.

Câteva fotografii în ambianța locuintei bunicilor mei din Beiuș,perioada 1942-1945,realizate de frații mamei.

Câtă deosebire față de elegantele fotografii realizate cu o jumatate de secol mai înainte ,în atelierele profesioniste din Oradea,Budapesta sau Beiuș

.

                                         Mama in curtea casei,probabil în vacanță,elevă sau studentă
.

                        În fața casei familiei Crainic,probabil prin 1945-46,mama și frații ei,un coleg...

.Nu odată amintirea ochilor mamei mele se suprapunea cu privirea străbunicului Ambrosiu, sau cu frunțile frumos modelate și puternice asemănătoare  la frații mamei,la unchii Sever si Victor...Din păcate expresia senină ,luminată de ochii albaștri ai Catarinei Creț , blândețea  si culoarea  caldă a fizionomiei  nu s-au regăsit la urmași..Doar Eugeniu și Georgiu,decedați  devreme au primit ceva din frumusețea ei cumva nordică..Dar mai cred că talentele ,puterea morală   și rezistența  străbunicilor,(peste 10 generații de preoți ardeleni până la Georgiu Creț 1800-1868)) au rodit  mai ales la Margareta,bunica mea si la nepoții ei(acum stabiliți in Canada) .In ce privește lumea interioară ,lecturile,cultura ,familia Creț a simțit istoria  ,epoca sec.XIX si prima jumătate a sec.XX,cam așa cum simțim și noi ceea ce ține de o familie mai mare,de neam,de o Românie care s-a plămădit pe parcursul vieții lor Ma gândesc la presa vremii,la articolele lui Eminescu, Gh.Bariț, Șincai, Alexandrul Roman, Octavian Goga..... care încurajau speranțele , năzuințele ardelenilor de actualitate  și azi dupa atâta timp în susținerea opțiunilor spirituale, de civilizație sau cultură..  Memoria  familie Creț, ca români trăitori de-a lungul graniței de vest a tării noastre de acum face  parte dintr-o românitate mai extinsă spre vest,până in proximitatea Tisei. Descendenții copiilor preotului Georgiu Creț (cel puțin opt urmași cuprinși în arborele genealogic realizat de domnul Dorin Murg),n-au plecat în alte părți ale României Mari,de după 1918.Ei au avut familii,în special de preoți care si-au împlinit menirea,rostul în zone ca Satu-Mare,Bihor,Arad,poate Sălaj,poate Timișoara,sau alături de enoriașii lor în Ungaria,poate.... .Si au rămas fideli bisericii greco-catolice ,rezistând cât au putut și după scoaterea ei în afara legii  în 1948.Pentru familia Creț,împlinirea unirii cu România a fost un ideal pe care l-au trăit,la fel cum,în 1877 s-au bucurat de independența față de imperiul otoman, sau cum au prețuit regalitatea României care însemna un progres  și o speranță salvatoare.

Trei fotografii care vorbesc despre viața socială a familiei Kretz,apoi Crețu. Victor și Sever 

făceau parte dintr-o formație de muzică  probabil organizată de societatea culturală a liceelor din Beiuș.

Făceau drumeții în  la Stâna de Vale, la Izbuc.bunica mea este cea care pozează grațios cu o pălărie 

mare și cu baston.

Se pare că excursia a fost cu voie bună ,bunica mea poartă o rochie cu dungi și contribuie la atmosfera destinsă.Altfel,era zilnic prezentă în biroul avocațial al tatălui ei pe post de secretară,traducea și scria în maghiară,germană  și română actele juridice necesare proceselor.Seara,cânta la pian cu ferestrele deschise, iar cei ce se plimbau pe strada Română puteau să se bucure de calitățile ei de interpretă ,și rămâneau să o asculte.A rămas cunoscută prin permanența unui zâmbet  care comunica curaj și încredere...

Avocatul Ambrosiu Creț,memoria sa și a familiei

  Fotografii frumoase, vechi, amintirile mamei de care nu s-a despărțit niciodată, toate revin ,provocator ,acum ,după atâta timp....Stări melancolice care răzbat peste ani mulți, la o vârstă când timpul trecut apare cu valoarea intrebărilor nepuse și când pentru a nu uita cel mai bun  remediu ar fi  scrisul....Ambrosiu Crețu este străbunicul meu,născut prin 1838.undeva aproape de Satu Mare,,sau Carei. .Acolo unde tatăl său era preot, poate chiar in prima sa parohie,la Piscolț. Povestea ar trebui să înceapă  în anul 1800 ,când a vazut lumina zilei acest  preot Georgiu Crețu,tatăl nu numai al lui Ambrosiu dar a încă cel puțin sapte copii. Pâna una-alta,de la 1800 trecem repede la 1900,apoi la 2000 plus încă 20 de ani...Și la peste 200 de ani, simt că pentru mine viata acestei familii mă obligă la o re-cunoaștere  a unor structuri sufletești probabil de conexiune ,convergente cu  descoperirea unor răspunsuri  nerostite ,peste timp. Adică despre rădăcini de arbori , genealogici,, crescuți prin istoriile noastre ,cunoscute de prin carți,uneori ziare sau reviste,dar și primite ,oral,ca povești de viață.

  1926.  La ceas tihnit si luminos de siestă,avocatul Ambrosiu Crețu citeste ziarul pe veranda  casei sale de pe strada Română nr 11 din Beiuș.  Sever(n.1870-1930),fiul său ,un viticultor pasionat și celibatar convins, i-a adus un pahar din producția proprie  păstrată în pivnița generoasă a casei părintești . A parcurs scările dus-întors din pivniță fluierând, dovadă că și-a păstrat pofta și bucuria neispitită de culoarea frumoasă rubinie a vinului.  A   studiat agronomia la Cluj în perioada când orasul se moderniza,când dispăreau turnurile medievale si străzile se lărgeau pentru trăsuri și automobile.     

Fotografiile ni-l arată ca pe un tânăr frumos și bine facut,mândru în uniforma sa de student sau de honved...Astfel l-am însoțit prin scolile lui din Cluj, în incinta universității  de agronomie fiind și  acum la peste 100 de ani de atunci , un loc frumos,de plimbare pe lânga care trec zilnic , eu nepoata sa din 2020.Sever a mai trăit încă trei ani, simțea nevoia căminului parinților săi , a stabilității și dragostei  lor,, probabil știa că este bolnav,simțea ceva....S-a dus la nici 60 de ani.

  Catarina,mama lui Sever, a celor cinci copii ai familiei avocatului Creț, a adus plăcintele cu brânză ( amintirea ei s-a transmis și  ca  foarte bună gospodină), pe  care le pregătise pentru promisa vizită săptămânala a nepotilor  și a fiicei sale Margareta  ,Gheorghe-Ghiță de 6 ani si Boby-V.iorica de 3-4 ani..Catarina,i-a pregătit nepoatei sale Boby un cadou pentru când v-a fi mare,un ceas frumos,vechi cu capac, cu un bilețel cu sfaturi pentru când va fi mare. 

 Nu a întârziat mult nici Victor Creț(n.1878-1933), prim-pretor în Beiuș, avocat și el,cu studii de drept la Pesta. Acesta a venit cu trăsura sa, de care se folosea când avea drumuri lungi de parcurs prin zona frumoasă a Beiușului. Victor era muncitor si perseverent cu obligațiile sale. dar n-a uitat de prilejul anual de a-l sărbatori pe tatăl familiei  Ambrozie ,bunu Ambruș ,acum așa era chemat de când era bunic.... la 89 de ani ...A fost bucurie mare și surpriză, bunu Ambruș avea împliniți  mulți ani era sănătos și vesel,, mulțumind lui Dumnezeu pentru toate. Nu stiau că ,peste doar două luni,în 20 februarie dupa căteva zile de suferință, liniștit,cu moarte creștinească, așa cum se rugase adesea ,avea să plece Dincolo, la Domnul Dumnezeul  rugăciunilor sale.  

 Catarina, il va urma  și  ea , imediat ,la  doua zile , când abia ajunseseră acasă cu toții de la înmormântare în 23 februarie 1928.  Victor, cu privirea lui dramatică,adâncă și expresivă,,care-mi amintește de Avram Iancu s-a reintors în eleganta sa locuință oficială, singur  și tot mai singur dupa ce și-a dus sora mai mică, pe Margareta și cei doi copii, mezinii familiei , bucuria tuturor, la casa lor.a familiei Crainic. Victor ,foarte staruitor în a răspunde vieții pe măsura dorintelor de progres ale familiei,după practică avocațială la Oradea si în Beius,alături de tatăl său,era de acum un pasionat funcționar  guvernamental în administrația Romîniei Mari.

Georgiu Creț si micuțul Eugeniu,copilași,probabilprin 1873,la fotograf.

                   Micuța Margareta Creț (1886-1949),sus la 2-3 ani,jos mai mărișoară,îmbrăcată frumos.

                               Georgiu Creț,teolog și probabil elev(1868-1897)

Victor Creț elev.

  Stia ca era un om interiorizat,complicat,nu si-a permis să fie superficial nici măcar în gând, avea probabil conștiința unui suflet  încărcat.Ma fixează de pe ecranul calculatorului cu o privire densă,în care simt o furie impotriva sa, poate o îngrijorare apăsătoare...Cine sunt eu, un om răscolit de o iubire puternica la cei 50 de ani,derutat în răspunsurile  la acest miracol, regăsindu-se slab ,incapabil de soluțiile potrivite ,de  teamă ,de gura lumii...Stia că era vânat de mulți oameni,presa opoziției era agresivă și atunci,dar....nici nu gasea soluții...Intre timp,tot ceea ce-i era mai prețios,moral vorbind,parinții,fratele Sever,dar și alți doi frați,teologul Georgiu Creț (1868-1897)  sau micul  Eugeniu Creț(1872-1882) erau decedați 

.Sora mai mică,mamă de curând a trei copilași,avea grijile mari ale întreținerii familiei,a administrării pământului primit de zestre  .... a plătilor unui credit facut de soțul sau pentru cumpararea-construirea unei mori performante.(cu dublă acționare,cu motor sau prin puterea apei)... 

Colonelul Aurel Crainic,,avea tot felul de misiuni,era mai mult plecat,avea idei,sentimente,dar nu-l avea alături nici macar în rezolvarea grijilor cotidiene,,cu atât mai puțin la  plata dobânzilor,a impozitelor,a angajării la muncile agricole,la recoltat.Nici în ce privește educarea celor trei copii...

.Margareta,bunica mea se mai consulta cu frații ei, mai ales cu Sever,agronomul. Cultivau plante tehnice care mai reduceau din impozitul  resimțit ca fiind mare,au mai  învestit în masini agricole ca să economisească la plata oamenilor .Despre recoltă,aceasta era un fel de sărbătoare,angajații erau sezonieri,care primeau bani, mâncare dar și o sărbătoare cu muzică și dans.Așa că ,in 1933,șantajat de menajera sa,care nu accepta o căsătorie la o diferență de 30 de ani decât cu un beneficiu material copios(trecerea casei părinților săi Ambrozie si Catarina, probabil și a unei părți din  pământul acestora pe numele ei), Victor Creț (1878-1933),a renunțat la cel mai mare dar de la Dumnezeu,la viața sa.Un glont in biroul său cu pușca de vânătoare  acționată cu piciorul.....A urmat o licitație în care s-au vândut toate bunurile sale,obiecte prețioase,mobilă foarte valoroasă,,tot ce mai avea ,tânăra menajeră a primit bani destui,a plecat așa că nimeni nu a mai văzut-o vreodată.Bunica,frații mamei au rămas marcați de suferință,n-au uitat-o pe tânăra disperată care a plecat blestemând pe toată lumea.

Anii care au urmat au și ei istoria lor,cu fotografii mai puțin expresive.Nu mai mergeau la fotograf,prin programare,au început să aibă aparate foto.Si-au imortalizat tinerețea de elevi la liceele din Beiuș,ca studnți sau pe front, in război ca tatăl ,bunicul sau    unchii mei...

Bunica mea Margareta Crainic  n. .Creț,a pastrat pamântul pâna la moartea sa din iulie 1949.A plătit cotele și impozitele până la ultimul ban.După front,colonelul Aurel Crainic,fratele mai mare al mamei,cu toate decorațiile lor,mai ales bunicul,care avea din ambele războaie (decorația Mihai Viteazul), au fost proscriși,dizlocați la Canal...

.După 1990,,unchiul meu Gheorghe Crainic,a găsit actele de succesiune după moartea bunicii,cel puțin în ce privește pământul,Iar eu si vărul meu Gheorghe Crainic am gasit vechile cărți funciare de pe vremea Austro-Ungariei privitoare la proprietatea asupra pamântului bunicii.Le-am copiat la xerox,am găsit numele lui Ambrosiu si Catarina,,semnaturile de cumparare a pământului . S-au împărțit frățește pe locuințele părintești,iar doua dintre ele au fost revândute de cumpărători și în final demolate  după 1990....Pe locul lor sunt doua oribile Super Market,colorate în roz,care urâtesc orăselul Beiuș  Si pot relua povestea in sens invers,de la momentul unor recuperări materiale (iluzorii,grele,ciudate) la recuperarea acestor amintiri și a unei altfel de moșteniri spirituale,de viata de familie...Cum spuneam,suprapuneri de amintiri,de istorii mai mari ,mai mici,dar covârșitoare pentru tabloul devenirii unei familii.

Recent am primit fotografia frumoasă,impresionantă care îi reprezintă pe descendenții Cristinei Crețiu ,soră cu străbunicul meu av.Ambrosie Crețiu. si stră=străbunica domnului ing.Dorin Murg din București.Poate voi primi numele celor din fotografie..daca fotografia este din anii 30,perechea de venerabili din centru ar putea fi strabunicii Silvia Elisa Sălăgean cu pr.Ioan Silviu Sălăgean(1865-1937).Ar putea fi prezenți preot Silviu Gheorghe Tibi Sălăgean și doamna Gabriela Luța Sălăgean(bunicii domnului Murg) iar jos,între copii ,mama domnului Murg,Silvia Angela,n 1930.Ma bucur că amintirile mamei mele prin chipul unor realități care emoționează acum la aproape 100 de ani.

Auto izolare în pandemia din 2020 și copaci.(tema regeneratoare la vreme de teamă)

  Izolată oricum de dureri de sciatică,din preajma Craciunului. acum au trecut aproape șase luni.Paradoxal mai repede decât când eram în putere și activam.durerile au mai trecut,cu timpul doar și cu calmante ocazional.Ieri am încercat să ies,să văd dacă mai pot umbla.In intervalul orar de seara,ora 19.Scop utilitar direcția ,farmacie, pentru cronica tiroidă.Cu mască,dublată de un șal,haine de iarna,vânt și frig.. Am găsit farmacia închisă,și am încercat să privesc lumea ...Oameni puțini,cu măști toți,.Păreau  că nu mă văd, păreau roboți. Atmosferă resimțită ca dușmănoasă. Puținii oameni mă evitau, adică păstrau distanța socială recomandată. Circulau în grup autobuse în viteză. Goale ,poate cu câte un călător mascat. Prin măștile suprapuse simțeam aerul aspru, arzător, otrăvitor.nu-mi puteam vedea picioarele de măști și hainele care nu mă încălzeau. Strada părea că aleargă și ea undeva, atmosferă suprarealistă. Deși mai simțeam că ar fi trebuit să mă misc, toată oboseala celor 70 de ani m-a forțat să mă îndrept urgent spre casă. Pe ușa blocului mesaje negre  ,cu precizări sanitare, de spălat pe măini, pe încălțăminte, cu mănuși  dezinfectanți, toate hainele spălate, măștile de bumbac fierte, cumpărăturile spălate cu spirt, rețetă de dezinfectant, am clor, domestos,spirt ,sanitol pentru haine,mănuși...In cutia de poștă nimic, doar tabele cu cheltuielile, cred din aprilie. nici nu sunt sigură ce zi a săptămânii este,(spre mijlocul lunii mai), poate.. Imi las cizmele în fața usii apartamentului ,pășesc în  casă, bine că am ajuns. Îmi pun hainele de exterior pe balcon, să stea acolo  un secol,nu mai ies în lume. O să fac pașii prin casă, ca un șoarece de experiență în cușcă. Deschid Tv.,cifrele epidemiei, infectați,  morți, noi îmbolnăviri, vindecați. Mulți. Se perindă marii doctori infecționiști,nici un tratament nu-i sigur, încearcă ce pot sau au folosit la alte viroze. fizionomiile doctorilor îmi plac, sunt altceva decât politicienii care acum n-au habar de numic. Unul dintre ei s-a dus într-un focar de infecție și a dorit , de buna voie, să contacteze oameni posibil bolnavi. Să demonstreze că scapă și nu se molipsește. Posibil să i se facă dosar penal ,doar s-a auto declarat la tv. Pe mail o doamna psiholog ,iubitoare de pictură, îmi propune un chestionar....intrebări dacă cunosc pe cineva din anturajul meu care să fi fost infectat, dacă am fost infectată...Toate răspunsurile mele au fost negative. Rude,prieteni erau îngrijorați că nu au acces la cardiologii ,pentru probleme cardiace,etc. Doctorii din spitale,medici curanți ,cunoscuți de pacienții cronici  nu răspund la telefoane. Intre întrebări era și ceva despre discernerea unui aspect bun al stării de recluziune pandemică. Da,,mă bucur că pot respira, că inima mea bate bine,frumos, ca e liniștită și chiar cântă pentru bunul Dumnezeu. Am 100  de metri pătrați, inclusiv balcon,,rămân la atât.Cât timp,pentru mine atât cât mai am, deocamdată.Dorm bine,bucurându-mă de alimentele aduse de vecinii mei.Am primit chiar ,contra cost trei măști de bumbac,colorate ,ceva mai simpatice decât botnițele ineficiente și stranii pe care le aveam. Găsite în dulapul meu cu chimicale, de acum câțiva ani când am restaurat parchetul...Nu le-am folosit, am apelat la un profesionist care avea ceva oricum mai bun decât am găsit eu pe la magazinele cu materiale de reparații  și zugrăvit. Se zice că muzeele se vor deschide,că poate vom mai iesi,dacă nu vine un alt val de boală ....Nu stie nimeni nimic. M-am uitat la francezi,nemți,spanioli,italieni. Am trei tv,plus antenă parabolică, care ar fi trebuit reglată,Merg posturi elvețiene,chinezești africane,muzică germană de bună dispoziție. Le-am lăsat pe toate,am cărți vechi pe care mi-am propus ca,înainte de a le dona,dărui pe la biblioteci să le recitesc,chiar și în diagonală. Este ca și când cauți în agende vechi sau în sertare vechi...Trăiești amintiri,chiar ceva emoții....Mai am și alte refugii.....Postez câțiva copaci,mai recenți,dar și ce mai am dintre cei din anii precedenți,o temă regerenatoare,

     Copac pe fond albastru, 40cm/40 cm,2020

 Copac pe fond luminos,79 cm/70 cm,

Primăvară,40cm/40 cm,tot 2020

 Vântul suflă unde vrea,sau Vară,80cm/100 cm,2019

Copacul luminos, 80 cm/80 cm.Cel mai venerabil,din 2014.

Alt copac luminos,50 cm/70 cm,culori acrilice pe carton Canson,2015

Copacul celmai tânăr,100cm/80 cm,acril pe pânză,2020,poate mai lucrez puțin.

 Mai jos,alt copac,,70cm/70 cm,variantă a celui din 2016 ulei pe pânză.

Copacul labirint,ulei pe pânză,80cm/80 cm,2016?Mai jos,ultimul copac,din mai 2020,neterminat.

Variantă cromatică,copac inspirat din atmosfera Dragoslavele,2020.

Chiar ultimul copac,este în lucru,inspirat de un măslin crescut printre ruinele din Agrigento

Sicilia.Simt nevoia unul gest final,care să deschidă drumul spre o sinteză,sau măcar spre libertate,cam astea ar fi sperantele unui copac.Sau ale unui om.

Copacul din Agrigento,100cm/80cm,2020

Amintiri de acum aproape 30 de ani,grafică de ziar

 Dacă recitesc o carte din bibliotecă,uitată de ani de zile descopăr foile ingălbenite,casante...Mă regăsesc așa cum eram atunci dar ,mergând pe firul cuvintelor simt acut parcursul  trecerii anilor
 în nuanțele noi de înțelegere asupra textelor dar și a acelor timpuri.O colecție de ziare vechi, cu numere datând de prin 1991,1992...cam pe acolo.Și desene ,ilustrații ale unor texte scrise de colegi,profesori de limba română sau alte  nume notorii ale culturii actuale. Mă străduiam să  fac cât mai bine aceste desene, să fie expresive , cât mai grafice .Așa am aflat cum se lucra ziarul în tipografie, cu muncitorii tipografi cunoscuți ca zețari,care  compuneau  paginile. Câta deosebire de tiparnițele  digitale de acum,care  dispun de  alte facilități  de concepție dar și de producție,pe care,în 1991  nimeni  nu le visa. Făceam aceste desene doar pentru că fotografiile nu puteau fi reproduse, hărtia de proastă calitate, cernelurile tipografice , lipsa de bani, tehnica depășită erau motive suficiente ca  să ajut  și eu  cu ce știam la idealurile culturale ale momentului, la publicarea unui ziar. Desenam pe hârtie de calc ,în tuș, cu penița sau cu pensula...Chiar dacă foloseam imagini foarte cunoscute ale figurilor emblematice ale literaturii sau culturii române,trebuia să anticipez cumva imaginea rezultată prin reproducere tipografică. La efectul mai bun al reușitei grafice contribuia mărimea reproducerii, aspectul unitar expresiv al paginii.Uneori era și o grabă a realizării desenului , solicitări pentru mici ilustrații care să întregească câte un numar.  Dar era totuși o bucurie să vezi pe standurile cu presă,printre  sute de publicații ,comerciale, de scandal, unele vulgare,  si altceva care să mai amintească de cultură, scoală, istorie, ca permanente idealuri ale părinților sau bunicilor noștri. Le-am reprodus pe cele care păreau  mai reușite ca limbaj plastic, ca memorie însoțită  și de amintirea  unui oarecare efort adăugat vieții pline de  frământării ,de griji din acea perioadă.  M-am bucurat să regăsesc în acele ziare vechi nume ilustre,profesori universitari,critici  literari sau de artă,arhitecți,teologi...Dar persoana activă.care a însuflețit ziarele a fost profesoara de limba română Lelia Nicolesc,colegă ani de zile la liceul de arte plastice clujean. Ultima sa carte,pentru care a muncit mult în bibliotecile academice ale Clujului este o aducere în conștiința contemporaneității a eforturilor publicistice  ale  jurnaliștilor români din cele trei provincii românești  .Eforturi care au dus la împlinirea unității naționale în 1918.
  Titlul cărții semnate de doamna Lelia Nicolescu este,, Cu zilierii condeiului, de la Blaj la Alba Iulia.
A apărut în 2018,la editura Casa Cărții de Stiință din Cluj...
 Ce bucurie când simți cum ideile frumoase se zămislesc prin sentimentul trăirii momentelor istorice ,în succesiunea generațiilor,care dovedesc că nimic nu-i întâmplător când simțim coeziunea ideii culturii naționale..