Despre Aurel Crainic,bunicul meu ,1893-1968

Pe bunicul meu l-am cunoscut destul de puțin.In schimb am recitit acum câteva scrisori scrise părinților mei,de-a lungul timpului,unele chiar din anii premergători morții sale.Au fost patru frați in familia sa,iar tatăl meu mi-a scris că obârșia familiei era în zona Beliș.Acum,această zonă este mult admirată de turiști iar iarna este raiul schiorilor.Dar cred că s-au născut la Albac,cel puțin așa afirma mătușa  mamei,avocata Eufemia Crainic,mezina familiei Crainic.Tatăl lor,Mihai Crainic s-a strămutat cu familia la Beiuș si a trăit mult și frumos 95 de ani(1850-1945).Familia avea tradiții ortodoxe,soția si mama copiilor era fiică de preot din părțile Aradului,Elena Indrei.Aveau și alte tradiții perpetuate în familie,au fost liberi și păstrau sentimentul nobleții primite și recunoscute de pe la 1610.In fapt,Mihai Crainic a stimulat evoluția copiilor săi prin educație,învațătură si cultivarea sentimentelor de apartenență la cultura română...Mihai Crainic a fost silvicultor,slujbas cu funcția de gornic,cred că o funcție responsabilă,poate mai amplă decât cea de  brigadier silvic din zilele noastre.Familia a avut o casă mare ,cu parter (cu spații comerciale sau ateliere) și etaj.Acolo locuiam când ajungeam la Beius,la mătușa mea iubita Eufemia Crainic.Era o casă luminoasă,vesela,de unde se trăia bucuria târgului ,spre care avea orientate ferestrele,larg deschise mai tot timpul.In casă exista pian,multă mobila frumoasă și veche,cu stiluri amestecate,de sfârșit de sec.XIX.Picturi peste picturi,deoarece mezina familiei avea talent la pictură,picta,dar și proteja pictorii locului(Bușiță și Niculiță Pop,cu studii ,profesori de desen in școlile românești ale Beiușului).Fiind avocată,pasionată de sentimente altruiste,aveam ocazia să cunosc clienții ei,oameni cu necazuri,pitorești din zona limitrofă orașului.

 Eufemia Crainic era prietenoasă si imaginativă,permisiva cu defectele omenești,tolerantă ,pe scurt o femeie sensibilă,capabilă și foarte bună.Păstra un cult pentru memoria mamei sale,am admirat-o pentru spiritualitatea profundă și reală,nefariseică.Poate bunicul meu,despre care am pornit a scrie ,o să ma ierte pentru simpatia  păstrată peste timp pentru matușa mamei...Era și patinatoare,schia,mergea la procesele ei,la spectacole,cu un cuvânt încerca să-și faca viața frumoasă,in condițiile in care necazurile erau peste tot(casa i-a fost naționalizată),frații prigoniți conform uzanțelor realităților de dupa 1945,boli,dureri....

Si cum azi este 1 Decembrie 2019,ma gândesc la bunicul meu,care,acum 100 de ani,poate ceva mai mult,a trimis o fotografie mamei sale,la Beiuș,informând-o că este sănătos,împreună cu camaradul său.Scrisoarea era cenzurată,erau sub arme austro-ungare,și din crâmpeie de amintiri,a luptat prin Italia,dar si prin Rutenia(prin sudul Ucrainei).Iar tânarul său prieten era tot ardelean. Întâmplarea a făcut ca să-l recunoască drept bunic al său o doamna artistă și profesoară de sculptură  de prin Timișoara,care mi-a călcat pragul(acum multe zeci de ani...)
   Aurel Crainic,bunicul meu ,in stânga imaginii de mai jos,(1893-1968)era cel mai mare dintre copii silvicultorului Mihai Crainic.A fost dăruit cu inteligența ,agerime a minții,cu șarm și ușurință in comunicare.A imbrațișat cariera armelor,cu studii serioase la Viena,școli de cadeți,școli militare,apoi ,după Marea Unire din 1918,primit în armata română,a ajuns la studii și în Franța,la Saint Cyr....Cunoștea perfect,scris și mai ales conversație ,mai multe limbi.....Și pentru aceasta a făcut parte din diferite comisii de armistițiu,inclusiv la sfârșitul celui de al doilea război mondial.Perfect maghiara,germana,franceza,italiana,rusa sau dialectele slave din imperiu,probabil din scoli,latina și greaca veche....A fost ofițer de geniu cu o carieră remarcabila in armata română,a primit multe decorații,inclusiv decorația Mihai Viteazul....Avea un dulap cu ordine si decorații,era  un devotat colonel al armatei române,pensionat prin 1947....A comandat  unități de geniu,în afară de timpul servit în campaniile de război,la Oradea,Alba-Iulia,Brad,Beiuș,unde in final s-a stabilit și și-a sfârșit viața.
  Acum 100 de ani,Aurel Crainic,impreună cu frații lui,Virgil și Stefan ,a participat la Adunarea de la Alba-Iulia,ducând credenționalele Bihorului,sau ale zonei Beius,unde avea domiciliul.A căutat prin arhive vechi,documente privitoare la originile familiei sale.Căutari finalizate cu confirmarea unor acte vechi ,diploma nobiliară pentru ramura Gavril Crainic din Ghiurcuța.Avea cunoștințe extinse despre personalitatea lui Mihai-Viteazul,pentru care a cautat documente prin biblioteci sau arhive străine.

Tatăl meu l-a cunoscut mai bine și nu odata povestea că era sclipitor de inteligent,plăcut in societate,mare amator de baluri și petreceri....Încă înainte de război a achiziționat un teren,a construit o moară mecanică pentru cereale,dar dotată și cu un iaz,de mare productivitate.Greul familiei,al rambursării creditelor la bănci pentru împrumuturile legate de moară ,al gestionarii pământului arabil le ducea nimeni alta decât bunica mea ,Margareta Cretz,acum căsătorită Crainic.Dar și greul educării celor trei copii ai familiei,Gheorghe Crainic(n.1922-1995)Vioara-Maria 1924-1987 și Aurel Crainic 1928-1992? 

Margareta Crainic născută Creț (1886-1949) bunica mea.

.Bunicul meu a trecut prin situații grele in viață,inclusiv trimis în detenție la Canal,umilit,împreuna cu fiul său mai mare Gheorghe. Necazurile au culminat prin decesul Margaretei ,bunica mea,bolnava poate și de supărările legate de persecuțiile noului regim.Am găsit toate impozitele și chitanțele  cotelor achitate la zi pâna in ultima sa clipă de viață.Dar,bunicul meu a rezistat,a lucrat la moară,s-a recăsătorit și a avut încă un copil ,pe Mihai Crainic.Ba mai mult,a reușit să lupte pentru a fi reabilitat,nu a avut nici un proces,detenția lui fiind ilegală...apoi a reprezentat-o pe mama mea ,în procese cu spitalul din Beiuș care dorea să-i folosească casa,au și construit ceva pe grădina ei....Am scrisori în care-i scria mamei mele despre mersul acestor procese,care dovedesc coerență,gândire clară,seriozitate,și,grafologic,un scris cultivat și cu multă personalitate.Un om generos,nu un om perfect,dar uman,un luptător pentru familia sa,în situația când frica impusă paraliza orice speranța de dreptate.(perioada dintre 1960-1968,când a murit).Iar la moară,atmosfera era paralelă cu strășnicia vremurilor,era o boemă care încerca să străbată vremurile trecătoare prin prietenie și haz de necaz.

 Rodica Crainic,cas.Igna(verișoara mamei),Mihai Crainic(1957-2015)ultimul fiu al bunicului meu și Margareta Catrinu,autoarea amintirilor despre Aurel Crainic,posesoarea blogului Emoții și culori.

 Aurel Crainic,bunicul meu si mai jos Virgil Crainic fratele mai mic(farmacist militar,un om deosebit de bun si capabil.(voi reveni cu imagini și amintiri)

Călin și Valentin Crainic,stabiliți în Canada,verișoara Rodica Igna(n.Crainic) împreună cu Margareta Catrinu la Cluj,prin 2018.

 Cei doi frați,Călin si Valentin Crainic,copii vărului meu ing.Gheorghe Crainic,absolvenți de colegiu în Canada,Toronto.Plecați prin anul 2000,legal,au venit cu tatăl lor să cunoască țara natală.Și pentru ei am adunat amintirile acestea.O țară înseamna și o familie cu istoria ei omenească,cu destinele tot mai uitate ale unor aspirații care au definit câte puțin și locurile nu numai existențele lor.Î n dreapta Rodica Igna,născută Crainic,verișoara mamei mele,profesoara de muzică  in Cluj.În spate ,bucuroasă ,pentru reintâlnirea ultimilor descendenți ai familiei Crainic.Mai jos,Corina Crainic,psiholog,stabilită cu părinții ei,Mircea Crainic(arhitect) și Marina Crainic(grafician) in Elveția,la Lausanne.Si mai jos,în uniforma armatei române,colonelul farmacist Virgil Crainic,frate cu Aurel , Eufemia și Ștefan Crainic,unchii si mătușa mea .

Reversul fotografiei trimisă din primul razboi de Aurel Crainic.

 Mircea Crainic,arhitect din Lausanne și Rodica Igna,născută Crainic,mai jos aceeași împreuna cu Corina Crainic,la Cluj acum câțiva ani,2010 poate.Mai jos,in uniforma,farmacist colonel Virgil Crainic,tatăl lui Rodica si Mircea,bunicul pe care Corina  nu cred că l-a cunoscut.Crainici din Elveția!

Casa familiei Crainic din Beiuș,in piața orașului.Acum este restaurată de proprietarii actuali.viața merge mai departe,dar amintirile mai rămân..... În gangul de la intrarea în casă.In dreapta se urca pe scări la locuința avocatei Eufemia Crainic.N-am prea avut distanță pentru o imagine de ansamblu,aveam și poze vechi,dar,cine știe pe unde sunt.

Colonel farmacist Virgil Crainic,frate cu bunicul meu Aurel Crainic

Mihai Crainic,născut prin 1850 probabil în Albac sau Beliș A murit în 1945 la Beiuș.A fost 

tatăl lui Aurel Crainic bunicul meu colonel (1893-1968),Virgil Crainic farmacist colonel(1899-1978,

Stefan Crainic(1895-1969?),Eufemia Crainic -avocat(1903-1972)

Mai sus,o fotografie veche ,probabil 1899-1900.La stânga este Elena Indrei căs.Crainic,mama 

fraților Aurel,Stefan,Virgil  și Eufemia Crainic.(in foto.primii trei copii,băieții)Pe scaun,in dreapta ,

Mihai Crainic(gornic, slujbaș silvic,prin Albac,unde s-au născut toți copii fam Crainic).Am remarcat costumația străbunicii , moda rochiei,brățari ,inel,ceas la cingătoare dar și pălăriile din imagine.Elena era tot ortodoxă de la Arad,iar mama mi-a spus că era ambițioasă si harnică.

Fotografia de mai jos îi reprezintă pe cei patru copii ai familiei lui Mihai  și Elena Crainic,străbunicii mei.Nu i-am cunoscut decât prin amintirile mamei mele,dar și prin amintirile preluate de la fetița familiei,mezina  Femița.foarte sensibilă .Cultivată(avocată la Beiuș )  a păstrat frumos amintirile părinților ei și a fost apropiată de mama mea.Străbunicul Mihai Crainic a trăit  mult ,95 de ani.A murit în 1945,nu și-a revenit dupa episoadele de ocupație a orasului de  către trupele rusești,când au fost detonate podurile de peste Criș....Cel mai mare dintre frații Crainic a fost bunicul meu Aurel,iar alaturi de fetița Eufemia este unchiul iubit Virgil Crainic(farmacist militar).Cu familia lui Virgil Crainic am avut legături apropiate deoarece am trăit cu toții în Cluj și am menținut o viață intreagă sentimente de familie . 

                    Fotografia celor patru copii ,probabil 1908. Aurel Crainic ,cel mai mare dintre copii,născut în 1893 a fost bunicul meu,iar fetița ,mezina familiei,,născută în 1903,Femița,a ajuns avocată .

 Virgil  Crainic ,pe scaun,lângă fetiță(n.1899),apare mai jos,cred elev de liceu,a ajuns farmacist militar.De la Mircea Crainic arhitect din Elveția ,fiul lui,am aceste frumoase fotografii.

Virgil Crainic,foarte tânăr este tatăl lui Rodica și Mircea.De altfel Mircea Crainic mi-a trimis aceste doua fotografii,vechi și interesante care spun multe despre idealurile familiei .

 O fotografie de prin 1940 a bunicilor mei,Margareta Crainuc (n.Cretz) si Aurel Crainic.În spate o mobilă pe care o am acasă,a fost în biroul avocatului Ambrozie Cretz și mama a adus-o la Cluj,amintire..

Călin și Valentin Crainic,acum stabiliți în Canada,prin 1998,pe lângă mormintele 

din cimitirul din Beiuș.au studiat in Canada,liceul și colegii de chinetoterapie.Lucrează și sunt foarte independenți.

       

Expoziția profesorilor la aniversarea a 70 de ani de existența a Liceului Romul Ladea din Cluj.

Expozițiile de artă sunt toate, chiar și cele deschise într-o școală cu mulți elevi (cred peste 700), întâlniri de bucurie, amicale, care induc armonie și comunicare. Deschisă în special pentru elevii liceului, în prezența profesorilor lor de acum sau de mai demult, ca un dar al aducerii aminte și al meditației despre destinul școlii lor iubite, Liceul de artă Romul Ladea din Cluj, o expoziție care să vorbească despre iconografiile personale ale unor profesori artiști, oferind identităţi conexe acestei grădini numită școală, ca posibilă parabolă a „uceniciei”. La 70 de ani de funcționare a unei asemenea instituții de învățământ, memoria este o experiență sentimentală deschisă celorlalţi, măsurând timpul istoriei mari cu paşii istoriilor mai mici, al identităților plastice formate ca scop didactic. Idealuri artistice unite de aceleaşi aspirații, profesorii fiind, mulţi dintre ei, foști elevi ai școlii, evocând o didactică reflexă de la profesor la elev și invers, de-a lungul câtorva generații (trei-patru). Dacă școala poate fi înţeleasă ca o grădină miraculoasă unde „cresc” tineri talentați, expoziția profesorilor este o parabolă a diversităților vizuale și umane, consecință a travaliului creator, germinativ, care parcurge disciplinat condiții didactice, educative, dar se însoțește și de cultivarea stăruitoare a propriilor viziuni plastice.

O grădină de poveste este această instituție de învățământ a Clujului. Mulți copii auzind cândva îndemnul prietenos de a-și conștientiza propria bogăție interioară, darul nativ numit talent, au venit la liceul clujean de artă cu speranțele lor coborâte din necesități spirituale misterioase, dintr-un „Dincolo din adâncul nostru”, cu deplină conștiință asupra consecințelor practice ale condiției materiale, ale existenței obiective, mai puțin iluzorii decât speranțele sau credința în propria artă sau propriul talent.

Expun 26 de artiști, profesori actuali sau din generații diferite, majoritatea și foști elevi ai aceluiași liceu aflat acum la ceas aniversar.

Bimbea Dan (1941-1999), pictor al alburilor meridional al Dobrogei şi al Deltei, fost director mult timp al liceului, este prezent cu o Primăvară ‒ un nud adolescentin diafan în cavalcada imaculată a purităţii. Pop Eugenia (1945-2012), ceramistă pasionată, foarte creativă, profesoară de excepţie mulţi ani în liceu, cu un univers plastic arhetipal, spiritual, tributar fenomenului „Cucuteni”, transfigurează amintiri „ancestrale” expresive. De același calibru este prezența austeră și prețioasă a universului grafic al Mariei Reichert Sârbu, portalurile colajelor sale construind o lume metaforică, condensată, lucidă. Gavril Zmicală, actualul director al liceului, format în spiritul şcolii de ceramică clujene și ca elev al ceramistei Eugenia Pop, este deja cunoscut prin efigiile portretistice în porțelan și sticlă, sugerând spiritualitatea viului cuprins între esenţialele respiraţii ale materiei trezite, acutizând, prin inserții de materiale diferite, emoţionante întrebări contemporane. Maria  Matean și Țintariu Lucian păstrează amintirea „plastică” a unor îndrumări dobâdite în liceu, fie sub forța personalităţii a deosebitului artist Sbârciu Ioan, fie a grațiilor plastice primite de la profesori ca Andonis Papadopoulos sau Nebert Carol. Vitz Tunde exemplifică printr-o minunată tapiserie clasică o continuitate în viziune şi tehnică în relief, amintind de arta Angelei Semenescu, artistă și profesoară a liceului nostru. Evocarea medievală a  Poetului-Trubadur, broderie-colaj semnată de Csata Hermina, amintește de arta filigranată a altei minunate profesoare, Zoe Vida. Roxana Salanță expune un mic ciclu simbolic de Semne, iar Raluca Toderică, o clasică gravură ca tehnică, reușind amândouă să continue tradiția atelierului de grafică condus de foarte buni și pasionați profesori ca Maria Sârbu sau Bardocz Ludovic, profesorul altor generaţii, poate al doamnei Maria Reichert Sârbu. Adela Gocan, Sanda Istratescu, Oana Butuşină şi Simona Gocan sunt remarcabile prin seriozitatea constantă a expresiei picturale, prin tehnici noi și perfecționări ale unităţii viziunii artistice marcând consolidări valoroase ale identităţii lor creative. Corina Fulger continuă să dezvolte o lume simbolică, parafrazând realitatea, de sugestie expresionistă, cu personaje amintind de clovnii vieţii, de sugestii onirice ale unor personaje mascate, pe jumătate animale, ca proiecţie a unui univers emotiv, amintind de arta sau prezența unor profesori ai liceului ca Maria Truţa, Carol Nebert, Porumb Cristian, deosebit prin pasiunea sa pentru formarea și înțelegerea universului infantil, se remarcă prin tendințele metafizice ale spaţiilor inundate de lumină, aparent însingurate, dar animate de mișcările delicate ale aerului, de fluiditatea universurilor întrepătrunse. Îmi amintește de un foarte bun pictor, fost elev și fost profesor, chiar şi director al liceului, Eugen Patachi. Mai tinerii profesori Dora Bogdan, Matei Laszlo sau Fabian Arpad aduc un suflu nou prin dinamica plastică a efectelor materiale prin care comunică sugestii vizuale tangente unor citări culturale. Mazerschi Georgian are un interesant spaţiu condensat, un mixaj între sugestii ale trecerilor, al perisabilității vieții, contrabalansat de adevărata prezență etern contemporană a artei, citând stilul lui Van Gogh al norilor dinamici din peisajele sale meridionale. Koncz-Munich Iudith continuă dinamica expresionistă a unor forme voit dure, ca semnal al unor tensiuni interioare. Mai liric, Koncz-Munich Andras, ceramist, aminteşte de forma în creștere, plină de viaţă, a unei stânci colorată adecvat, dar prețios și îngrijit, poate o Piatră a destinului. Arta formelor, sculptura, este reprezentată în expoziţie de Gheorghe Olaru, cu sugestivele forme ale unor aripi ‒ lemn, de Curte Denisa, cu un superb Trio muzical din metal (delicat finisat, amintindu-mi la scară mai mică de vestitul Giacometti), sau de Radu Bimbea, cu un personaj în lemn sculptat valorificând fibra frumoasă şi materialitatea caldă specifică.

Ne amintim cu pietate de prezența în expozițiile organizate pe parcursul celor șapte decenii a valoroșilor profesori ai catedrei de sculptură Doina Elas, Terec Aurel, Barbu Mihai sau Bocu Barbu, trecuți în veșnicie și nu numai în amintirile noastre. Cu siguranță și în paginile unei „istorii” intime a grădinii vrăjite, eternă și totodată efemeră istorie a liceului de artă clujean.

Și cum sunt prezentă și eu în expoziție, cu un grupaj de „Amintiri”, despre un sat invadat de pădure, abandonat de oameni, dar viu în poveștile unor bunici. Și-mi amintesc de pictorița Letiţia Munteanu (1902-1979), de Ioan Mitrea (1919-2003), Constantin Dinu Ilea (1910-1993) sau Alexandru Câmpeanu (1914-1999), primii mei profesori din liceul de artă, și ei încă activi în gândurile mele. Cu speranță în memoria muzeelor și a istoriei artei, care trebuie să aibă „comentarii” și pentru profesorii artişti ai unei școli care încet, pe tăcute, adună decenii, formează personalități, construiește destine, speranțe și, din deceniu în deceniu, la aniversări. Câteva amintiri suprapuse peste ziduri vechi restaurate, ateliere refăcute sau programe europene, alte olimpiade sau parteneriate școlare, folosind comunicările tehnice ale contemporaneității, talentele tinerilor elevi ai liceului (aproape dublaţi ca număr în ultimii ani) vor ramâne din ce în ce mai estompate în jurnalul scris și nescris al vieţii din școală. Cu succese vizibile sau mai puţin vizibile, dar constant de 70 de ani cu ușile deschise mai tot timpul, la expoziţii, sesiuni, zile ale liceului, inclusiv zilele Ladea din fiecare dintre frumoasele zile de 14 mai ale fiecărui an. Viaţă lungă pentru grădina minunată a amintirilor zecilor de mii de tineri care și-au înălţat sufletele spre idealuri artistice, sporind tainele culturale ale României.

Margareta Catrinu

Expoziția a fost itinerată la Bistrița,unde s-au expus lucrari ale profesorilor liceelor de artă din Cluj și Bistrița,cred că la Muzeul Județean.