Emotii si culori: Expoziția profesorilor la aniversarea a 70 de ani de existența a Liceului Romul Ladea din Cluj.

Expozițiile de artă sunt toate, chiar și cele deschise într-o școală cu mulți elevi (cred peste 700), întâlniri de bucurie, amicale, care induc armonie și comunicare. Deschisă în special pentru elevii liceului, în prezența profesorilor lor de acum sau de mai demult, ca un dar al aducerii aminte și al meditației despre destinul școlii lor iubite, Liceul de artă Romul Ladea din Cluj, o expoziție care să vorbească despre iconografiile personale ale unor profesori artiști, oferind identităţi conexe acestei grădini numită școală, ca posibilă parabolă a „uceniciei”. La 70 de ani de funcționare a unei asemenea instituții de învățământ, memoria este o experiență sentimentală deschisă celorlalţi, măsurând timpul istoriei mari cu paşii istoriilor mai mici, al identităților plastice formate ca scop didactic. Idealuri artistice unite de aceleaşi aspirații, profesorii fiind, mulţi dintre ei, foști elevi ai școlii, evocând o didactică reflexă de la profesor la elev și invers, de-a lungul câtorva generații (trei-patru). Dacă școala poate fi înţeleasă ca o grădină miraculoasă unde „cresc” tineri talentați, expoziția profesorilor este o parabolă a diversităților vizuale și umane, consecință a travaliului creator, germinativ, care parcurge disciplinat condiții didactice, educative, dar se însoțește și de cultivarea stăruitoare a propriilor viziuni plastice.

O grădină de poveste este această instituție de învățământ a Clujului. Mulți copii auzind cândva îndemnul prietenos de a-și conștientiza propria bogăție interioară, darul nativ numit talent, au venit la liceul clujean de artă cu speranțele lor coborâte din necesități spirituale misterioase, dintr-un „Dincolo din adâncul nostru”, cu deplină conștiință asupra consecințelor practice ale condiției materiale, ale existenței obiective, mai puțin iluzorii decât speranțele sau credința în propria artă sau propriul talent.

Expun 26 de artiști, profesori actuali sau din generații diferite, majoritatea și foști elevi ai aceluiași liceu aflat acum la ceas aniversar.

Bimbea Dan (1941-1999), pictor al alburilor meridional al Dobrogei şi al Deltei, fost director mult timp al liceului, este prezent cu o Primăvară ‒ un nud adolescentin diafan în cavalcada imaculată a purităţii. Pop Eugenia (1945-2012), ceramistă pasionată, foarte creativă, profesoară de excepţie mulţi ani în liceu, cu un univers plastic arhetipal, spiritual, tributar fenomenului „Cucuteni”, transfigurează amintiri „ancestrale” expresive. De același calibru este prezența austeră și prețioasă a universului grafic al Mariei Reichert Sârbu, portalurile colajelor sale construind o lume metaforică, condensată, lucidă. Gavril Zmicală, actualul director al liceului, format în spiritul şcolii de ceramică clujene și ca elev al ceramistei Eugenia Pop, este deja cunoscut prin efigiile portretistice în porțelan și sticlă, sugerând spiritualitatea viului cuprins între esenţialele respiraţii ale materiei trezite, acutizând, prin inserții de materiale diferite, emoţionante întrebări contemporane. Maria Matean și Țintariu Lucian păstrează amintirea „plastică” a unor îndrumări dobâdite în liceu, fie sub forța personalităţii a deosebitului artist Sbârciu Ioan, fie a grațiilor plastice primite de la profesori ca Andonis Papadopoulos sau Nebert Carol. Vitz Tunde exemplifică printr-o minunată tapiserie clasică o continuitate în viziune şi tehnică în relief, amintind de arta Angelei Semenescu, artistă și profesoară a liceului nostru. Evocarea medievală a Poetului-Trubadur, broderie-colaj semnată de Csata Hermina, amintește de arta filigranată a altei minunate profesoare, Zoe Vida. Roxana Salanță expune un mic ciclu simbolic de Semne, iar Raluca Toderică, o clasică gravură ca tehnică, reușind amândouă să continue tradiția atelierului de grafică condus de foarte buni și pasionați profesori ca Maria Sârbu sau Bardocz Ludovic, profesorul altor generaţii, poate al doamnei Maria Reichert Sârbu. Adela Gocan, Sanda Istratescu, Oana Butuşină şi Simona Gocan sunt remarcabile prin seriozitatea constantă a expresiei picturale, prin tehnici noi și perfecționări ale unităţii viziunii artistice marcând consolidări valoroase ale identităţii lor creative. Corina Fulger continuă să dezvolte o lume simbolică, parafrazând realitatea, de sugestie expresionistă, cu personaje amintind de clovnii vieţii, de sugestii onirice ale unor personaje mascate, pe jumătate animale, ca proiecţie a unui univers emotiv, amintind de arta sau prezența unor profesori ai liceului ca Maria Truţa, Carol Nebert, Porumb Cristian, deosebit prin pasiunea sa pentru formarea și înțelegerea universului infantil, se remarcă prin tendințele metafizice ale spaţiilor inundate de lumină, aparent însingurate, dar animate de mișcările delicate ale aerului, de fluiditatea universurilor întrepătrunse. Îmi amintește de un foarte bun pictor, fost elev și fost profesor, chiar şi director al liceului, Eugen Patachi. Mai tinerii profesori Dora Bogdan, Matei Laszlo sau Fabian Arpad aduc un suflu nou prin dinamica plastică a efectelor materiale prin care comunică sugestii vizuale tangente unor citări culturale. Mazerschi Georgian are un interesant spaţiu condensat, un mixaj între sugestii ale trecerilor, al perisabilității vieții, contrabalansat de adevărata prezență etern contemporană a artei, citând stilul lui Van Gogh al norilor dinamici din peisajele sale meridionale. Koncz-Munich Iudith continuă dinamica expresionistă a unor forme voit dure, ca semnal al unor tensiuni interioare. Mai liric, Koncz-Munich Andras, ceramist, aminteşte de forma în creștere, plină de viaţă, a unei stânci colorată adecvat, dar prețios și îngrijit, poate o Piatră a destinului. Arta formelor, sculptura, este reprezentată în expoziţie de Gheorghe Olaru, cu sugestivele forme ale unor aripi ‒ lemn, de Curte Denisa, cu un superb Trio muzical din metal (delicat finisat, amintindu-mi la scară mai mică de vestitul Giacometti), sau de Radu Bimbea, cu un personaj în lemn sculptat valorificând fibra frumoasă şi materialitatea caldă specifică.

Ne amintim cu pietate de prezența în expozițiile organizate pe parcursul celor șapte decenii a valoroșilor profesori ai catedrei de sculptură Doina Elas, Terec Aurel, Barbu Mihai sau Bocu Barbu, trecuți în veșnicie și nu numai în amintirile noastre. Cu siguranță și în paginile unei „istorii” intime a grădinii vrăjite, eternă și totodată efemeră istorie a liceului de artă clujean.

Și cum sunt prezentă și eu în expoziție, cu un grupaj de „Amintiri”, despre un sat invadat de pădure, abandonat de oameni, dar viu în poveștile unor bunici. Și-mi amintesc de pictorița Letiţia Munteanu (1902-1979), de Ioan Mitrea (1919-2003), Constantin Dinu Ilea (1910-1993) sau Alexandru Câmpeanu (1914-1999), primii mei profesori din liceul de artă, și ei încă activi în gândurile mele. Cu speranță în memoria muzeelor și a istoriei artei, care trebuie să aibă „comentarii” și pentru profesorii artişti ai unei școli care încet, pe tăcute, adună decenii, formează personalități, construiește destine, speranțe și, din deceniu în deceniu, la aniversări. Câteva amintiri suprapuse peste ziduri vechi restaurate, ateliere refăcute sau programe europene, alte olimpiade sau parteneriate școlare, folosind comunicările tehnice ale contemporaneității, talentele tinerilor elevi ai liceului (aproape dublaţi ca număr în ultimii ani) vor ramâne din ce în ce mai estompate în jurnalul scris și nescris al vieţii din școală. Cu succese vizibile sau mai puţin vizibile, dar constant de 70 de ani cu ușile deschise mai tot timpul, la expoziţii, sesiuni, zile ale liceului, inclusiv zilele Ladea din fiecare dintre frumoasele zile de 14 mai ale fiecărui an. Viaţă lungă pentru grădina minunată a amintirilor zecilor de mii de tineri care și-au înălţat sufletele spre idealuri artistice, sporind tainele culturale ale României.

Margareta Catrinu