Expoziția aniversară a 70 de ani de existență a Liceului de Artă Romul Ladea.

Sfârșit de octombrie,plin de culoare,în natură dar și în galeria liceului de artă din Cluj.Aici am fost elevă și după cei șase ani de pictură,studiile mele la institutul de arte plastice ,profesoară ,pâna la pensie,34 de ani.Cele trei picturi sunt amintirile unei lumi rurale supusă trecerii timpului, istoriilor implacabile,dar si mărturiilor afective rămase înca vii.

Artiștii sunt profesorii liceului,unii foști elevi aflati acum la vârsta maturitătii profesionale ,ca artiști.

Diana și Mihaela,au venit în liceu în 1975,ne-am cunoscut acum 44 de ani.Vizita lor a coincis cu expoziția,Diana Adam cu studii superioare tehnice este  stabilită în SUA iar Mihaela Ilie ,artist plastic,a venit din Ploiești.Destine frumoase ,implinite,asemeni cu reușitele multor foști elevi ai liceului clujean.

Imagini cu picturile mele expuse la BIENALA ALBASTRĂ,Brasov 2019.

 Detaliu din ''Vântul suflă unde vrea"ulei pe panză,80cm/100cm.2019.

 ''Urcuș'',ulei pe panză,80cm/80 cm,2018.Expus la Bienala albastră,în foaierul Operei din Brasov.

 Detaliu din lucrarea ''Frații'' ulei pe panză,2019,expusă la Brasov,2019.

 Detaliu din''Vântul suflă unde vrea'',2019,80 cm/100cm,expus la Brasov.

 Detaliu din ''Frații'',expus la Brasov,ulei pe panză,80cm/80 cm.

 Alt detaliu din ''Frații''

 In stanga ''Urcus",ulei pe panza,80cm/80 cm,2018,expus in foaierul operei din Brasov.

 Cele trei lucrari la bienala de la Brasov.

'' Fratii'',ulei pe panza,2019,la Brasov.

Cele trei lucrari din foaierul Operei Brasov,2019

Portretul lui Mihalache Stoica Catrinu,1862-1925, amintiri de suflet păstrate peste ani,multi ani de istorii suprapuse.

      Pe acest bunic nu l-am cunoscut,tatăl meu a rămas marcat de boala și durerile  suferite  și îndurate de acesta   înaintea sfârșitului .Drama pierderii tatălui  s-a produs când cei  mai mici copii aveau încă mare nevoie de ocrotirea și îndrumarea unui părinte,tatăl meu și unchiul Sandu erau de 13 și 10 ani.Dar,cu anii care treceau,au revenit  și amintirile semnificative care să întregeasca  portretul unui om iubitor ,al unui tată cu o familie mare pentru care a lucrat cu vrednicie.Aceasta și poate multe altele l-au determinat pe tatăl meu să scrie pentru mine câteva pagini pline de sensibilitate despre tatăl  si mama sa,de fapt despre familia Catrinu,în succesiunea de generații.Am înteles că familia  era de ,,dincolo'',adica din Ardeal.Nu era un lucru chiar rar ca în familiile din sate ca Dragoslavele ,aflate aproape de granițele vechiului regat al  României,să își găseasca adăpost clandestin de-o noapte  câte un ardelean trecut pe cărările știute  din vechime,peste munți....Doi tineri,feciori ai unui preot din preajma Sibiului sau din Țara Bârsei,au ajuns în Dragoslavele ca fugari ,refugiati (pot fi foarte multe motivele).Tradiția orală a familiei,confirmă numele Catrinu,ascendența ardeleană a familiei ,iar tatăl meu a aflat prin bunicul său despre strămoșul străbunic,unul dintre acești doi tineri născuti și ei prin 1785-1790 în Transilvania.Acest Ion Catrinu s-a căsătorit în Dragoslavele,a avut  copii și a trăit mult pâna prin 1870.A avut șase copii (Maria I Catrinu căs.Diaconescu (n1816-?),Ion I. Catrinu  (1828-1913)preot in Dragoslavele,cu monumentul lânga biserica din Joseni Dragoslavele, foarte venerat de săteni,Stoica I Catrinu (1825-1869)bunicul tatălui meu, Năstase I Catrinu(1827-?) si Nicolae I .Catrinu(1830-1919 ?),pe care tatăl meu l-a cunoscut câtiva ani buni ,copil fiind.Bunica lui  tata,Maica Bica și nora lui Ion Catrinu,apoi Maria Catrinu,mama tatei,au trait mult,s-au înțeles bine și mai ales au avut amintiri pe care le-au împartășit ,la vremea lor nepotului și fiului Petre M. Catrinu tatăl meu.Am ajuns astfel la Stoica I.Catrinu (1825-1869),generația a III-a.A avut patru copii, a murit tânar,atunci cand bunicul meu ,Mihalache Stoica Catrinu avea 7 ani.(cei patru copii ai lui Stoica I.Catrinu au fost Ion St.Catrinu n. 1855,Niculăiță Catrinu n.1858,Mihail St.Catrinu 1862-1925,Elisabeta Catrinu care a trait 100 de ani) Astfel Ion Catrinu,fugarul din Ardeal ,impreuna cu fratele lui (mai mare si fără urmași)s-au integrat în obștea moșnenilor Dragosloveni,au avut avere adusa din Ardeal,la care prin multă hărnicie și seriozitate au adăugat și chiverniseala de care s-au învrednicit.Cei doi ,generatia a II au trait mult,bucurându-se de respect...Descendentii lor,educati in cinstea valorilor ancestrale, n-au avut vieți prea lungi,au avut destui copii,fete,nepoti ,așa că averile s-au tot împărțit (dote),iar munca a fost fară oprire,adaptându-se condițiilor timpului istoric care curgea înainte  cu veșnice provocări  și situații,cu speranțe dar și cu razboaie.(satul a fost pe linia frontului primului război,cu pierderi de vieți dar și de gospodării sau alte valori.

Mihail Stoica Catrinu a construit  singur,el si sotia sa,Maria,coana Mița cum îi spunea satul trei case in aceeasi curte.A  moștenit  de la familia lui un nume cinstit,o educatie crestina serioasa,valori morale pe care le-a dovedit prin felul cum și-a condus familia și cum și-a agonisit averea.A avut 12 copii,dar,au ramas și au trait ani buni șapte,(ceilalti au murit foarte mici...)Maria ,sotia lui vrednica era mai mica ,dar firile lor se completau frumos.Bunicul Mihalache Stoica Catrinu a lasat notite cu numele și datele de naștere ale copiilor săi scrise de mâna sa la sfârsitul  Psaltirii familiei ,cu completari impresionante chiar din zilele premergatoare mortii sale,în care aprecia familia și viața dusă cu iubita sa soție .A fost un om talentat,a intuit terenurile favorabile dezvoltarii unor cariere de piatra de var,a unor cuptoare de ars piatra de var(de dimensiuni considerabile) a avut instalatii de prelucrare a lemnului pentru constructii(gater),a  facut comert cu aceste produse care ajungeau plutărite de la izvoarele Dambovitei  spre Câmpulung la gară,de unde direct în vagoane spre Bucuresti și orașele de câmpie care se dezvoltau urbanistic.Coana Mița era stăpâna casei,avea ajutoare pentru mulțimea de copii,dar și de angajati la cuptoare etc.S-a ocupat chiar de o mică prăvălie aflată împreuna cu alte anexe  foarte aproape de casă.Greu am găsit aceasta mica imagine cu prima casă unde au crescut copii familiei.Fotografia din 1933,de la parastasul de 7 ani de la moartea lui Mihalache St.Catrinu  a fost facută în fața acestor case,cu fiicele căsătorite cu  feciorii și câțiva nepoți născuți la acea dată.De fapt bunicul meu  este din altă lume,o lume de acum peste 100 de ani pe care o putem contempla,înțelege și aprecia pentru importanța sa ,mai ales morală,de valori culturale și nu numai.

Cei doi bunici ai mei,asa cum erau,tineri,frumos îmbracati,harnici optimiști.

Bunica torcea,a avut război de țesut,casa decorată cu scoarțe,icoane,ceramică,o atmosferă arhaică,autentică...Fotografiile sunt facute de tatăl meu care aprecia expresivitatea unei ,,lumi''în schimbare dupa sfârșitul primului război,cel al ,,Reîntregirii''.Cam așa arătau casele din partea de sus a Dragoslavelui,partea cea mai veche,mai ferită.Casele din Joseni,asezate de-a lungul drumului negustorilor,al armatelor,drum stravechi de legatura al Brașovului,prin Bran și Rucăr cu capitala străveche a Țării Românesti ,orașul domnesc Câmpulung ,erau mai cosmopolite,mai orășenizate.Se vede Valea Caselor îndiguită ,pentru a limita distrugerile pe vreme de ploi.Era de  fapt un torent de munte pe cât de viu pe atât de util satului.

fotografie veche,de prin 1940,casele de peste vale.

Casele lui Mihalache St.Catrinu,Gardul a supraviețuit mai mult...

Casele s-au vândut,se vede și chioșcul...

Tot prin 1940,micul magazin al familiei,frații Sandu si Petre (Titi),probabil 1940.

Despre familia Catrinu,familia tatălui meu din Dragoslavele,nordul județului Argeș,numit traditional Mușcel.

Despre numele de familie Catrinu,tatăl meu imi povestea înca de cand eram copil,plasându-l in zona baladelor,al poveștilor:
                                        " In munții Catrinului
                                         In pădurea Pinului
                                         La cerdacu'
                                         Lui Novacu.....etc"
   Dar chiar glumind,imi arăta muntii care se vedeau din prispa casei bunicii...Și imi arăta Piatra Caselor,o stânca pe care o credeam locuită de zmei,de vulturi care răpeau copii,sau măcar de ulii care se zice că mai luau si ei ce puteau ,vietăti simpatice,miei,pui de gaină...In plus,călătoria din Cluj era, copil fiind ,destul de lungă si grea.Trecerea munților,panorama Pietrii Craiului,care parcă împiedica si strângea în imensitatea  ei o forță închistata care impunea  apăsător o teama. Învinsa  în cele din urmă în  preajma satelor de vârf, Moeciu  sau Fundata, de bucuria ajungerii pe culme, de aerul curat si perspectiva amețitoare  a locurilor de poveste  spre care ne îndreptam  vară de vară in copilăria  mea  îndepărtată .Poveștile tatălui meu se refereau la istoria acestei trecători străvechi pe care au parcurs-o oștile domnilor români ,ale negustorilor dar si armate ,războaie,necazuri de tot felul.Desigur că l-am cunoscut,copil fiind, pe preotul venerabil Ioan Răuțescu,autorul unei monografii premiate despre Dragoslavele și care are multe pagini impresionante despre istoria acestui sat de legendă.
   Tot părinții mi-au povestit,arătându-mi ruine sau case vechi care erau hanurile din vechime la care se adăposteau drumeții istoriei...Între ei ,poate și pictorul Nicolae Grigorescu,cu atelierul adăpostit intr-un car cu boi,căutând țărăncuțe,ciobănei cu oi cu tot,ursari,cu preferință pentru țărancile frumoase,adevarate zâne din  Muscel,cu marame si sălbi la gat.Se stie ce cult avea societatea sfarsitului de secol XIX pentru frumosul port mușcelean si pentru gratia inascuta  a femeilor locului.

Piatra Caselor ,stânca care domină satul Dragoslavele.

Piatra Craiului,masivul care însoteste trecătoarea Bran-Rucăr.

Bisericuța de lemn adusă de Patriarhie pe domeniul său din Dragoslavele.Este din Ardeal,restaurată frumos ,aici slujeau patriarhii când erau la odihnă.Acum este și mănăstire.Când eram copil,părinții mei mă aduceau duminica aici,se vedea frumos satul și munții.

Biserica din Dragoslavele ,din Joseni.Poarta cimitirului eroilor germani din primul război mondial.În vechime,lângă biserică era școala satului,preoții îi învățau carte pe copiii localnicilor.

Tot biserica Adormirea Maicii Domnului ,cu vechile morminte ale sătenilor

Tablourile votive ale Patriarhului Miron Cristea și al prințului Mihai copil,viitorul rege al României.Au restaurat biserica care,are vechime,istorie .Mai jos tabloul votiv.

Crucea din centrul satului,cruce din vremea lui Matei Basarab.Au fost și mai sunt sapte cruci,sec XVII.

Curte veche a familiei Burtea,rudă cu familia Catrinu

Caso tradiționala din sat,acolo a locuit un învățător tot rudă cu noi.

Mai jos,casa lui Ionel Catrinu,fratele mai mare al tatălui meu.Sunt descendenți care vara sau când pot, revin  și locuiesc aici.

Pe vechile cămine de case,construiau locuințe diferitele generații ale familiei.Aici sunt trei.

Biserica din Suseni,Înălțarea Domnului.aici sunt bunicii,unchii și mătușile mele.

 Arbore genealogic care cuprinde descendenții fraților bunicului mei.Aici,între descendenții lui Ion Stoica Catrinu,frate cu bunicul meu,este Alecu Alexandru I Catrinu.văr cu tata.bucuria este că acesta are o nepoată la Cluj,Delia Stemate,o doamna doctor minunată,cred că suntem verișoare,ce bucurie! Suntem prietene pe fb,dar și rude regăsite departe de paradisul familiei Muscel Dragoslavele.Este doamna elegantă și frumoasă de lângă marel violonist Alexandru Tomescu

 Arbore al familiei pornind de la bunicii mei,părinții lui tata,Ionel,Mihai Sandu si al mătușilor Filofteia,Elena Rița.

 Necrologul bunicului Mihalache Stoica Catrinu,s-a folosit Catrinescu,așa cum s-au numit ramuri laterale ,frați ai străbunicului nostru.

Arbore genealogic cu cele cinci generații ale fam Catrinu 

realizat de Sanda ,verișoara mea,pe calculator 2020.

Arbore genealogic cu primele generații ale familiei  Catrinu,de la stabilirea lor in Țara Românească.
Tradiția familiei consideră că erau ardeleni din zona Sibiu-Făgăraș,Țara Bârsei.

Fotografiile vechi ale familiei Catrinu,ramura Mihalache Stoica Catrinu....

  Fotografie din 1933,la parastasul de 7 ani pentru Mihalache Stoica Catrinu.Sunt prezenți toti cei sapte fii ai familiei,împreuna cu soțiile și o parte dintre nepoți.În centru Maria Catrinu, mama sau bunica lor de 61 de ani.Fotografie în casele bătrânești unde au crescut cei șapte frați.Este una dintre cele trei case pe care le-a construit Mihalache Catrinu,pe un loc cumparat de el.Scoarța din dreapta,cu motive de cruci o am la Cluj ca  amintire,probabil este țesuta prin 1880,sau mostenita de bunica mea din familia ei ca dotă.Am preluat motive si culoare din aceasta țesătură,pictandu-mi un autoportret cu acest fundal simbolic,evocator a ambianței de la Dragoslavele.Acum,la peste 87 de ani de la evenimentul fotografiat,mai traiesc chiar cei mai mici copii:Gogu,fiul unchiului Ionel,cel ce sta langa frumoasa lui mama,are acum aproape 90 de ani,l-am vazut in vara lui 2018 la Dragoslavele.Poate mai traieste si Florinel,fiul matusii mele Lenuta.La fel ca si Gogu,Florin a fost inginer si s-a stabilit in Statele Unite,avand un copil care acum ar putea avea spre 50 de ani.Copii mai măricei din prim plan sunt:Rița(fiica mai mare a lui Ionel),Mircea (fiul mai mare al matușii Filofteia),Lica si Florin(copii Elenei Margineanu) si Paul,fiul lui Ionel Catrinu.

Preotul Ioan Răuțescu și soția,om deosebit care a studiat istoria satului,a scris o monografie premiată de Academia Română.Desigule a fost prezent la parastasul pentru Mihalache Stoica Catrinu (bunicul meu),iar soția unchiului Ionel Catrinu era ,cred ,fiica lor.

                                 Familia bunicii mele (centru jos),familia Țuțuianu,pe la 1900.

Detaliu cu prim-planul fotografiei membrilor familiei Bucur Țuțuianu.In centru bunica mea Maria Catrinu alaturi ,in dreapta ,cu bunucul Mihalache Stoica Catrinu.La Câmpulung,probabil prin 1895.

Petre Catrinu (1912-1995),foarte tânăr ,după terminarea Liceului Dinicu Golescu din Câmpulung,un liceu foarte bun.Probabil elev la una din scolile militare,era în preajma războiului,familia numeroasaă era cu greutăti  și se simțea lipsa tatălui(când a murit tatăl său avea 12 ani și era penultimul dintre copii).A avut o carieră militară,cu decorații importante,colonel,alte studii,dar considera războiul cea mai mare catastrofă,generatoare de suferințe inimaginabile.Dupa război ,armata,mai ales efectivele mai vechi,aparținând de vechiul stat sau regim,au fost desființate ,considerându-se că ar fi ''nemulțumiți'',nu făceau politica(jurasera în acest sens și chiar aveau onoarea să nu-și încalce  legămintele).Dar,viața i-a dat multe alte bucurii  ,a trăit 83 de ani cu cumpătare și credintă.A murit brusc,de infarct,în brațele mele și cu doctorii pe drum.Bucuriile lui au fost cele ale spiritului,ale culturii,un om sensibil și delicat.

Ionel Catrinu,fratele mai mare al tatălui meu,1894-1978.A avut o familie frumoasă,cu patru copii,cu studii superioare,ingineri,chimiști biolog,etc.Au descendenți atat în țara,la Bucuresti pe Simona-Gabriela,cât și în Canada,pe Magda si Mihaela,cu copii lor.A luptat in primul razboi mondial in Moldova și în campania din Ungaria.A fost foarte bogat,motiv pentru care a suferit dupa instaurarea regimului comunist.Dar a avut mari bucurii din partea copiilor buni și educati.

Maria Catrinu,cas.Arsulescu (1898-1976),cea mai iubita mătușa,în casa căreia am mai stat când ajungeam la Dragoslavele,după decesul din 1966 al bunicii mele.Necazul său au fost morțile succesive ale copiilor ei,care nu aveau vitalitate(între soți era o rudenie de sânge).A avut simț estetic,la fel ca și sora ei Filofteia,s-a înconjurat de frumos,de la scoarte  autentice la costume naționale ,marame,toate cu modele deosebite si căutate.Spre batrânețe,a fost ajutată de cel mai mic frate,Alexandru(Sandu),care a ''gospodărit'' locurile de pășunat ,fânețele si grădinile familiei.

Bunicii mei prin 1898,deja aveau primul copil pe Ionel Catrinu.

Frații si nepoții în vacanță la Dragoslavele.Drumețeau prin locurile de basm ale împrejurimilor satului,pe cărări numai de ei știute.Probabil erau și vechile drumuri dintre Ardeal si Țara Romanească,pe care le știau ciobanii.De amintit că satele Rucăr si Dragoslavele erau sate de graniță si vama comercială era ,de secole în seama lor,a localnicilor.De aceea erau sate de oameni liberi,organizați în Obștea Moșnenilor,organizație desfiintată dupa 1944,reînviată ,cu succes ,(dupa procese cu statul) în 1990.

Filofteia Catrinu căs.Polexe,1900-1980.O adevarată doamnă,care cultiva altruismul și generozitatea..A rămas văduvă de tânără,la 36 de ani.A avut o familie bogată,dar criza economică  a făcut ca să piardă aproape totul.Soțul Ioniță a murit de plămâni cu toate sanatoriile si îngrijirile care se puteau face prin 1936.Dar munca,optimismul,hărnicia i-au fost alături în lupta cu viața.Tudorel,copilul mai mic a murit în luptele cu trupele germane în 1944,lângă București.Mircea,fiul mai mare ,era adorabil cand era copil,dar,repede a prins gustul distractiilor,a fost căsătorit de mai multe ori,fiind în final funcționar la CEC.A avut un copil,Gabi ,iubit foarte mult de bunica lui ''mamaita".Lui i-am dat portretul lui tanti Fili,ca o muzica a amintirilor care să-i încălzească sufletul,mai ales că are la rândul lui un băiat(care  ar trebui să aibă cam 30 de ani.

Filofteia Polexe si cei doi copii,probabil dupa moartea sotului .nu s-a recasatorit,a continuat grija pentru avere si grija pentru cei doi copii.

Elena Catrinu,cas.Margineanu probabil cu Florinel in brate.''Lenuta '' s-a nascut in 1903 si a trait mult,cred 100 de ani,poate stie nepoata ei Florina (stabilita la New-York).A murit doar cu cativa ani inintea fiicei sale Liliana.O familie frumoasa,de invatatori,frumosi moral si fizic,marturie fotografiile.(unele sunt facute de tatal meu,care simtea frumusetea si expresivitatea)

Mihail Catrinu,n.(1907-1972.),a dorit sa fie invațator urmand Școala  normală Carol I din Câmpulung.Cu mențiunea tatălui meu că in Vechiul Regat ,invatatorul era fruntașul satului si modelul,spre deosebire de Ardeal,unde preotul era personalitatea venerată in vatra satului tradițional).A avut post de invațator in Mihăiești,in Cadrilater si apoi in Frunzănești,lânga București.A fost o fire dinamică,un luptător,tatăl fericit a doi copii,Vladimir(Mirel) si Ruxandra(Sanda).Vladimir a fost mai sensibil si a murit prin 2003(a ramas o fetita Magda,stabilita in Anglia)Sanda a studiat politehnica,s-a căsătorit cu inginerul deosebit Nicu Suruceanu(sunt stabiliti in Franta,langa Paris .Au un copil foarte capabil,care este jurist sau judecator in Franța,căsătorit cu o doamnă franțuzoaică,tatăl a doi copii frumosi (carora le-am facut portretele in pastel).Vin anual in România,la Dragoslavele ,unde au o locuință frumoasa ,amenajată intr-un vechi canton forestier,cu o vedere frumoasă.Mama si soția Janetta Catrinu,tot invățătoare,a trăit mult,a supraviețuit accidentului de mașina din 1972 cand și-a pierdut viața unchiul iubit Lăchiță,fratele tatălui meu.

Unchiul Lăchița era un visator,foarte voluntar si sufletist,si-a realizat visele,desi a fost persecutat politic si exclus din invatamant.Dar,in tot raul e si un bine,s-a calificat contabil si a putut sa le ofere familiei lui o viata frumoasa.

Fratii Catrinu,Titi,Lenuța,bunica Maria Catrinu,sora Rița Maria Arsulescu,Filofteia Polexe(din profil)Sandu Catrinu(mezinul fratilor) si copii Lica-Liliana(cu care am corespondat pana spre finalul vietii) si Florinel(stabilit in America).Asta cu siguranta este fotografie facuta de tatal meu,avea trepied,si declansare intârziata,care-i permitea sa fie si el in poza.

Cum ajungeam la Dragoslavele,primul lucru era inspecția cățeilor,pisicilor ,chiar a găinilor,a vițeilor,a gârlei,apoi urmau costumele batrânesti,cusaturile folclorice,toate vechiturile care-mi plăceau mult.Nu prea ascultam,bucuria rurală,era mai puternică decat toate cumințeniile cu care eram educată.Curiozitatea mea se indrepta și spre vecinii din sat,admiram femeile în costume populare,de lucru(mai simple decat cele cu care mergeau la biserică) cum treceau o punte (un trunchi de brad abia pus peste Valea Caselor și având și greutăti-târne pline puse pe cap.Fugeam singură la gârla să ma joc  cu pietricele aurii și argintii,în apă,dar observând copii satului care se scăldau și ei  zbenguindu-se ca niște păstrăvi de argint sau ca păsărelele care se îmbăiau și ele.

Mă linișteam doar când căpătam caseta de protecție a aparatului foto.Aparat foto pe care tatăl meu l-a folosit pâna prin 1970 cand l-a pierdut pe o bancă la schitul din Dragoslavele.Era cu burduf mic,negru de piele și se plia.Tatăl meu l-a folosit și în război,documenta distrugeri ,colegi ,situatii dramatice...
aici sunt cu mama mea,în curtea bunicii din Dragoslavele,cred ca aveam cam doi ani...Prin 1951.

Cred ca una dintre cele mai vechi fotografii ale familiei.Judecand dupa posibila varstă a bunicii(copil,in dreapta imaginii,aprox.8 ani) ar putea data din 1880-1882.In imagine sunt bunicii tatei:Ileana Țuțuianu casatorita cu Iosif Miloiu.Iosif Miloiu era din sudul județului si a venit in casele de zestre ale Ilenei Țuțuianu din Valea Mare(lânga Câmpulung).Au avut impreună șase fete (in fotografie  nu sunt toate).In spate este unul dintre frații Ilenei .bunica tatei,(cu toții 14 frati,majoritare fete,comoara familiei Bucur Țuțuianu.

                                        Familia Țuțuianu in 1900,poate 1905,la Câmpulung.
Bunicii mei arau prezenți.De remarcat frumoasele costume naționale,dar și moda orășenească a rudelor de la oraș,fizionomiile copiilor,bătrânilor...Era o perioadă de optimism și sperantă.

Preotul din Joseni-Dragoslavele,decedat în 1913,personalitate mult iubită de săteni,era frate cu Stoica Catrinu,bunicul tatălui meu.soția sa a murit in timpul ocupării satului de armata germană în 1916....la fel ca și bunica tatălui meu,maica Bica,Biserica din Rucăr a ars,acolo erau închiși sătenii care nu s-au refugiat,unii care au scăpat au fost atinși de proiectile,a fost un masacru care a distrus viața satului...

  ''Portretul Tatei'',sunt câteva amintiri scrise de tatăl meu prin 1982,când avea 70 de ani.Probabil că este momentul special ,de meditație,de retrospectivă a vieții  și a valorilor acestui mare DAR al lui Dumnezeu.....al familiei care crește copii, formând și dăruind un adevărat CER pentru simțirile lor sufletești .'' Citez din descrierea personalității bunicului meu,din notițele lăsate prin 1980 de tatăl meu:
  ...Tata a fost un om cu mare stare materială,dar n-a fost de la început bogat.Tata(mama a venit în căsnicie total fără zestre) și-a făcut singur secondat bine de Mama toată bunăstarea câtă a putut să fie.Din 1889 când s-a căsătorit și până în 1925 când a răposat a avut la dispoziție un răstimp de 36 de ani activi pentru agonisirea averii,prin muncă(chiar și directă),prin dârzenia și mintea sa.Trei zeci și șase de ani,dar sigur nici atât,că din aceștia nu se pot socoti egali anii de la sfârșitul vieții când era bătrân și bolnav și nici anii războiului când toate au fost date peste cap(și în acești ani au fost ani de pierderi materiale)Dragoslavele,fiind zona de front,a fost părăsit de populație,care s-a refugiat  60-70 km în jos spre Târgoviște.Tata și Mama cu șase copii precum și soru-mea Rița cu prunc de lapte la sân (și cu bărbatul plecat în Moldova cu armata),au pus totul într-o singură căruță trasă de boi...Restul a rămas intact pe loc,în case,în pivnițe,în grajduri și gospodărie pe seama unei servitoare nătânge care ,credincioasă de altfel,s-a hotărât să rămână de sacrificiu și să păzească tot avutul caselor. De altfel au rămas mulți din bătrânii satului care au păzit îndeobște gospodăriile celor plecați în bejenie.Au mai fost făcute gropi  și îngropate  lucruri .Mobilierul a fost dus,în parte de comandamentele germane unde nu ai fi crezut,în vârful munților unde aveau ei posturi de comandă.......după intoarcerea din refugiu,care a durat 3-4 luni,au luat-o de la capăt,de la găină,purcel,vițică(de unde erau 5 vaci cu lapte),de la oală la lingură și scaun.....Primul pas al tatei a fost înjghebarea unui joagăr(gater),pe Lunca Rucărului,cu dârste,cu piuă,cu mașină de scărmănat,și primul pas s-a dovedit cu noroc,folosind căderea de apă a Dâmboviței.Al doilea pas a fost construirea unor cuptoare sistematice de ars piatra de var,la vârful tehnicii de atunci.ele au fost construitela 5 km de casă pe Mateiaș.Acolo și-a achiziționato carieră de scos piatra de var,minunat aleasăde ochiul tateipentru ca a știut să aleagă ceea ce nu se vedea sub pământ,vânele de piatră curată,compactă.A construit din cărămidă specială și din piatră de râu trei cuptoare,de 5,de 8,și de 9 vagoane,cu fațade mari cu contraforturi,alături cu o basculă de 30.000 kg,pe care cântărea carele care transportau lemnul de fag folosit la ars din albia Dâmboviței sau căruțele care transportau varulla gara Câmpulungcu destinația beneficiarilor din București.....Tata licita loturi întregi din pădurile Obștei Moșnenilor,care erau prelucrate în stânjeni de muncitori de pădure,în antepriză și tot ei plutăreau pe Dâmbovița de la izvoare până în Dragoslavele miile de metri steri (stânjeni).Cariera de piatrăera utilată cu linii înguste pentru vagonete(Decauville)pentru transport de la carieră la gura cuptoarelor.Varnițele(cum le ziceam noi) aveau și niște hodăi(birou ar fi mult spus)pentru adăpostitul muncitorilor,prntru dormit  și făcut mâncarea(fochiști,boltitori,,spărgători cu explozibil din carieră,etc)precum și două grajduri și un inventar mare de scule,răngi,roabe metalice,dălți,lopeți etc.........Tata își catehiza muncitorii de la vărnițe.Mânca cu ei de-avalma,dormea deseori acolo...Se rugau dimineața la icoană,cu toții,in cor și dacă aveau chef să cânte(și cum Doamne  să nu cânte imnuri în euforia strălucitelor dimineți dumnezeiești de vară,în amplul și unicul decor al firii dela munte?cântau cântece bisericești la tonul Tatei.Cei 3-4 muncitori au plâns mult după Tata  când a murit. A fost bun Tata cu ei  iar aceștia l-au iubit ca pe un tată.''(din amintirile tatalui meu Petre M.Catrinu,1982)
    Mai sunt amintiri legate de liceul din Câmpulung,unde frații și copii ai fratelui mai mare,Ionel,erau elevi si locuiau în gazdă.M-am tot gândit,oare de ce?Poate că era după distrugerile războiului,școala,bisericile satului,totul era distrus....Cu siguranța bunicul Mihalache Stoica Catrinu își vizita copiii la școală,venea cu treburi legate de comercializarea varului,venea călare,desigur pe scurtături,de la cuptoarele-varnițe de pe Mateiaș,poate pe lânga mănăstirea Nămăiești.....N-a mai trăit decât câteva luni....Până si cimitirele din sat erau distruse,mulțime de soldați nemți au fost înmormântati  în fața bisericii(așa se explică că mormântul lui Stoica i.Catrinu și al altor rude nu a mai fost identificat.Vandalisme au fost făcute in școală,in biserici,nu mai spun de calvarul celor care  rămas să grijească de gospodăriile celor plecați in refugiu.Preotul de frumoasă amintire Ioan Răuțescu a avut tăria să redea într-una din monografiile satului Dragoslavele și mărturiile cumplite ale celor care au fost eroii luptelor crâncene  din toamna lui 1916....
 

Mihalache Stoica Catrinu,bunicul meu.

Case vechi văzute din locuința bunicilor mei,prin 1940,autor tatăl meu.

                   Mihalache St.Catrinu.

Podul peste Valea Caselor,în stânga casa preotului Ioan Răuțescu

Maria Catrinu ,Rița Vlad Arsulescu și Petre Catrinu,în fața locuinței Riței.

În spate ceva din vechea casă a preotului Arsulescu.

Preotul Ioan Răuțescu și soția sa.

Bunicul Mihalache Stoica Catrinu (1862-1925),bunicul meu,o adevarata personalitate,necunoscuta  altora,dar care a zidit frumos sufletele copiilor sai.Era un crestin al faptelor de zi de zi,iubitor de carte,si foarte harnic.A pierdut aproape totul in anii primului razboi ,cand frontul a fost chiar la Dragoslavele.Au băjenit cu toții,intr-o caruta trasa de boi,iar cand au venit inapoi,dupa câteva luni) totul era distrus,armata germana a dus mobilier,mese chiar in varful muntilor care dominau satul...Dar voi reveni  ,tatal meu a facut un adevarat portret acestui om minunat si cu multe aptitudini.Biblioteci nu erau prin case,poate carti de rugaciune,psaltiri sau biblii,dar podul caselor erau un tezaur de tiparituri,vechituri folclorice,reviste de pe la 1900,reviste pentru copii,romane in foiletoane,inclusiv metodici ale predarii desenului de exemplu. Prin 1967,cred,cand am mai scotocit prin poduri m-au uimit prin modernitatea limbajului,al bibliografiei de scoala franceza,a deschiderii spre curentele moderne ale artei,1930,mult mai contemporane decat metodicile inca mimetice si care nu prea vorbeau despre limbajul plastic al liniei sau al petelor de culoare.

Christian Sourou cu sotia si cei doi copii in vizita la Cluj.tot o mare bucurie.

Cu Magda si Christian Theriault in 2018,in expozitia mea personala deschisa atunci la Cluj.Mare bucurie.

O fotografie din 1905 ,familia Țuțuianu,din partea bunicii Maria,coana Mița cum o apelau satenii.I-am identificat si pe Mihalache si Maria Catrinu,inca tineri,de 40 si 30 ani aproximativ.
costume nationale frumoase,moda celor care la evenimente foloseau costume de oras,moderne,copii gatiti si ei,salbele de galbeni care acopereau pieptul femeilor,marame acum gasibile prin muzee....La Leresti ,cu 30 de ani in urma nu prea se mai stia de tesaturile cu borangic pentru fote sau marame.Acum poate au aparut pasionati care sa reinvie vechile mestesuguri.Bunica mea avea 14 frați,mai ales fete,toate prezente in fotografii frumoase si purtând costume batrânesti,ample,lungi.

Copii lui Nenea Ionel,poate Puica si Gogu,pozati de tatal meu,pentru farmecul si atitudinea lor neaosa.

Judecand dupa varsta mea,poate 6 ani, prin 1955 cred,impreuna cu o parte din fratii si surorile tatalui meu,la Dragoslavele.Si eu si mama eram dupa boli grave de plamani,si satul era considerat avand un aer ozonat,bun pentru refacerea sanatatii,nu numai fizica dar si sufletesti.Multi din cei dragi erau deportati,persecutati,dar speranta era inca vie in ajutorul lui dumnezeu.

Casa  familiei Rita  si Vlad Arsulescu.Aici mai locuiam cand mai veneam la Dragoslavele.O casa cu amintiri,cu amintiri dragi si binevoitoare,cu podul plin de obiecte  de pe la 1900...fotografii multe si tesaturi care marturiseau despre nevoia de frumos...fie ea de pe la 1900 sau mai de demult.

Fratele mai mic al tatei ,unchiul Sandu,sigur inainte de campania de la Cotul Donului,unde a cazut prizonier...A revenit pe jos,cu amintirea unor suferinte amare,tarziu,cand toate familia il cam credea mort....S-a refacut greu,s-a stabilit la Bucuresti,l-a avut alaturi pe Lachita,fratele mai mare.A ramas atasat satului natal,revenind des spre sfarsitul prematur al vietii,a gospodarit casa si locurile dragi ale sorei Rita(n-avea copii) si a murit de infarct intr-o dimineata rece de martie de prin 1979,pe o ulita din Dragoslavele.

Se vad cele doua case ale bunicului meu,adevarata casa batraneasca a familiei ,situata in mijloc,fiind demolata cred in perioada 1940.

O casa veche din sat,casa ''Papuricii'',care era petitoarea satului si care a fost de folos peste 100 de ani.Tatal meu a simtit probabil farmecul acestei mici casute,dar si al satenilor prezenti in poza.Cred ca tot prin anii'30.

Valea Caselor,garla satului,un torent de munte,care devenea periculos,inspaimantator ,dupa ploaie,cand nu te puteai apropia de apa.Stiu ca a fost indiguit cu pietre mari cioplite,poate in perioada cand Ionel Catrinu a fost primar al satului Dragoslavele.Tata,tanti Fili,Rita mica fiica lui Ionel Catrinu,copilul ar putea fi Paul sai Gogu Catrinu.

Familia frumoasa a invatatorului Ionel Margineanu din Mihaesti.Cat farmec are acest grup in fata intrarii inflorite a casei.

Iarna la Dragoslavele,ulita din fata caselor vechi ale Arsulestilor.Chiar langa biserica,acum casele nu mai sunt,pacat,era frumoasa casa,autentica,iar albul zapezii ca un vis sau poveste.Tot tata.

Casa veche din sat,voi mai cauta si alte imagini,se pare ca in vechime casele erau mai mici....Dar pline de copii.Acum sunt mari,dar locuite doar vara,in cel mai bun caz....Sau abandonate.

Fiul unchiului Ionel,fratele mai mare al tatei,(văr cu mine)Paul Catrinu.inginer chimist,bucurestean,iubit de tatal meu si apropiat si de mine.Plecat in vesnicie la peste 90 de ani,prin 2014.

Selfie cu monumentele funerare ale bunicilor.Cred ca prin 2014.Voi mai atasa imagini si texte,lasate de tatal meu

Frații Mihai și Petre(din dreapta ,mai mic ca vârstă,tatăl meu,elevi la liceul din Câmpulung)probabil 1922-1923.

 Poate prin1959,căsătoria fratelui Alexandru Catrinu,cu Janeta si Mihai Catrinu și Puica,verișoară(fiica lui Ionel Catrinu.Mai jos,Bunica și Fili,Mihai si Titi.copii sunt Mircea și Tudorel,poate ca Niță Polexe era deja bolnav.

Christian și Magda,Simona,fiica lui Gogu Catrinu cu Marian Dincă si fetița cea mai mică,2018 Dragoslavele(după necazurile cu instalațiile de apă și inundații in locuință).

Peisaje fotografiate din turnul vilei lui Ionel Catrinu.Ceata care parcă vrăjește totul,învăluind în mister și poveste.

Peisaje din Dragoslavele ,cu ceața care invăluia in visare satul și frumoasa vegetație.

Marian și Simona Dincă,fiica vărului meu Gogu Catrinu,stau mult in Dragoslavele,în frumoasa lor vila ,perpetuînd sucesiunea generațiilor familiei Catrinu,pe aceste binecuvântate locuri.(între bucegi și Făgăraș,pe trecătoarea înaltă care leagă Ardealul cu Țara Românească.

Fotografii vechi colorate pe internet de verișoara mea Sanda Catrinu Sourou,stabilită în Franța

 Puțină culoare peste cei 70 de ani trecuți.Era Paradisul terestru,bucuria mea de care eram conștientă și atunci și mai ales acum.Mulțumesc dragă Sanda!

eu și mama la Dragoslavele,probabil prin 1950-51.

Bunica și cei trei nepoți,1955.

Selfie cu Simona Gabriela Dincă,la Cluj,venită in interes profesional.

Vizită la Cluj,Simona ,Marian,cea mai mare fetiță,cea mică prezentă intr-un mic portret

 Ruxandra Sourou și Nicu Sourou veniți la Cluj să-mi vadă expoziția de la Muzeu,în 2015.

M-am bucurat mult,m-am simțit mai puțin singură,Sanda este verișoara mea și semnifică pentru mine o întreagă lume,lumea vacanțelor la munte,a bucuriei unei familii mari,cu mătuși ,unchi,veri,excursii,bucurii împărtășite devenite acum frumoase amintiri.

Sanda și Nicu ,la muzeu,in plină aglomerație a festivalului UNTOLD,veniți de la Paris,sau Versailles.

Sunt iubitori de artă,am fost fericită că ne-am vazut la moment de sărbătoare  pentru mine.

Sanda a preluat cu bucurie dorința mea împărtășire a  amintirilor comune de familie,a redactat,a completat cele scrise de mine ,a retușat fotografiile vechi și mi-a trimis un exemplar foarte frumos.

Pe care putem să-l  completam,

Magda și Christian Theriault,verii mei din Canada,Vancouver,la Cluj  în 2018.

Împreună ne-am bucurat de expoziția mea de la o galerie particulară,apoi am mers la Dragoslavele,

Pentru o săptămâna de bucurii în peisajul minunat al Mușcelului.

Cu un an înainte,m-au vizitat împreună cu doua minunate doamnetot din Dragoslavele.

Tatăl meu,în uniformă,probabil imediat după 1945.A luptat în zona petroliferă,apoi spre Tatra...și finalul  și sfărșitul războiului.

Casele Patriarhiei,și un grup de tineri,tatăl meu,unchiul Mihai,si Tudorel și mircea copii sorei lor Filofteia.În spate,podul peste Dâmbovița

Preotul din Joseni Ion Catrinu, frate cu Stoica Catrinu(bunicul tatei).

Vacanță probabil înainte de 1940,sora Rița cu nenea Nae, tatăl meu Petre Catrinu și sora Filofteia.

Janeta și Mihail M.Catrinu,miri,nașii sora Rița și nenea Nae Arsulescu.

bunica Maria Catrinu in curtea caselor,în fața chioșcului.

Una dintre cele mai vechi fotografii,bunica poate de 8 ani împreuna cu părinții ei și încă trei surori.In spate un unchi de-al bunicii,din familia Țuțuianu,avocat.

Maria și Mihalache,bunicii mei,tineri,harnici .au avut mulți copii,sapte au trăit pâna la vârste înaintate.

Două-trei generații cu copii mai mulți și deja aproape că prin descendența numeroasă se uită legăturile de rudenie.

Mai jos,bunica în costumul pe care l-a păstrat tata de amintire.Il am și este în stare bună,costum bătrânesc cu fota colorată cu auriu si albastru cobalt.

Fotografie de prin 1955,la Dragoslavele,în vacanță.În spate nenea Nae Arsulescu,om minunat,soțul mătușii mele Maria Rița Arsulescu.Pe scaune,Mama mea Viorica Baby Catrinu,tanti Rița,bunica,tanti Fili,altă mătușă iubită.Jos,tatăl meu și Mara mică de 5 ani(autoarea acestor amintiri),Mirel(fratele Sandei)tovarășii mei de joacă.Unchiul Lăchiță cu Sanda ,verișoara mea (acum bunică,ingineră,stabilită îm Franța,dar care păstrează amintirea familiei Catrinu).