sâmbătă, 25 aprilie 2020

Amintiri de acum aproape 30 de ani,grafică de ziar

 Dacă recitesc o carte din bibliotecă,uitată de ani de zile descopăr foile ingălbenite,casante...Mă regăsesc așa cum eram atunci dar ,mergând pe firul cuvintelor simt acut parcursul  trecerii anilor
 în nuanțele noi de înțelegere asupra textelor dar și a acelor timpuri.O colecție de ziare vechi, cu numere datând de prin 1991,1992...cam pe acolo.Și desene ,ilustrații ale unor texte scrise de colegi,profesori de limba română sau alte  nume notorii ale culturii actuale. Mă străduiam să  fac cât mai bine aceste desene, să fie expresive , cât mai grafice .Așa am aflat cum se lucra ziarul în tipografie, cu muncitorii tipografi cunoscuți ca zețari,care  compuneau  paginile. Câta deosebire de tiparnițele  digitale de acum,care  dispun de  alte facilități  de concepție dar și de producție,pe care,în 1991  nimeni  nu le visa. Făceam aceste desene doar pentru că fotografiile nu puteau fi reproduse, hărtia de proastă calitate, cernelurile tipografice , lipsa de bani, tehnica depășită erau motive suficiente ca  să ajut  și eu  cu ce știam la idealurile culturale ale momentului, la publicarea unui ziar. Desenam pe hârtie de calc ,în tuș, cu penița sau cu pensula...Chiar dacă foloseam imagini foarte cunoscute ale figurilor emblematice ale literaturii sau culturii române,trebuia să anticipez cumva imaginea rezultată prin reproducere tipografică. La efectul mai bun al reușitei grafice contribuia mărimea reproducerii, aspectul unitar expresiv al paginii.Uneori era și o grabă a realizării desenului , solicitări pentru mici ilustrații care să întregească câte un numar.  Dar era totuși o bucurie să vezi pe standurile cu presă,printre  sute de publicații ,comerciale, de scandal, unele vulgare,  si altceva care să mai amintească de cultură, scoală, istorie, ca permanente idealuri ale părinților sau bunicilor noștri. Le-am reprodus pe cele care păreau  mai reușite ca limbaj plastic, ca memorie însoțită  și de amintirea  unui oarecare efort adăugat vieții pline de  frământării ,de griji din acea perioadă.  M-am bucurat să regăsesc în acele ziare vechi nume ilustre,profesori universitari,critici  literari sau de artă,arhitecți,teologi...Dar persoana activă.care a însuflețit ziarele a fost profesoara de limba română Lelia Nicolesc,colegă ani de zile la liceul de arte plastice clujean. Ultima sa carte,pentru care a muncit mult în bibliotecile academice ale Clujului este o aducere în conștiința contemporaneității a eforturilor publicistice  ale  jurnaliștilor români din cele trei provincii românești  .Eforturi care au dus la împlinirea unității naționale în 1918.
  Titlul cărții semnate de doamna Lelia Nicolescu este,, Cu zilierii condeiului, de la Blaj la Alba Iulia.
A apărut în 2018,la editura Casa Cărții de Stiință din Cluj...
 Ce bucurie când simți cum ideile frumoase se zămislesc prin sentimentul trăirii momentelor istorice ,în succesiunea generațiilor,care dovedesc că nimic nu-i întâmplător când simțim coeziunea ideii culturii naționale..



















Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu