Expoziția profesorilor la aniversarea a 70 de ani de existența a Liceului Romul Ladea din Cluj.

Expozițiile de artă sunt toate, chiar și cele deschise într-o școală cu mulți elevi (cred peste 700), întâlniri de bucurie, amicale, care induc armonie și comunicare. Deschisă în special pentru elevii liceului, în prezența profesorilor lor de acum sau de mai demult, ca un dar al aducerii aminte și al meditației despre destinul școlii lor iubite, Liceul de artă Romul Ladea din Cluj, o expoziție care să vorbească despre iconografiile personale ale unor profesori artiști, oferind identităţi conexe acestei grădini numită școală, ca posibilă parabolă a „uceniciei”. La 70 de ani de funcționare a unei asemenea instituții de învățământ, memoria este o experiență sentimentală deschisă celorlalţi, măsurând timpul istoriei mari cu paşii istoriilor mai mici, al identităților plastice formate ca scop didactic. Idealuri artistice unite de aceleaşi aspirații, profesorii fiind, mulţi dintre ei, foști elevi ai școlii, evocând o didactică reflexă de la profesor la elev și invers, de-a lungul câtorva generații (trei-patru). Dacă școala poate fi înţeleasă ca o grădină miraculoasă unde „cresc” tineri talentați, expoziția profesorilor este o parabolă a diversităților vizuale și umane, consecință a travaliului creator, germinativ, care parcurge disciplinat condiții didactice, educative, dar se însoțește și de cultivarea stăruitoare a propriilor viziuni plastice.

O grădină de poveste este această instituție de învățământ a Clujului. Mulți copii auzind cândva îndemnul prietenos de a-și conștientiza propria bogăție interioară, darul nativ numit talent, au venit la liceul clujean de artă cu speranțele lor coborâte din necesități spirituale misterioase, dintr-un „Dincolo din adâncul nostru”, cu deplină conștiință asupra consecințelor practice ale condiției materiale, ale existenței obiective, mai puțin iluzorii decât speranțele sau credința în propria artă sau propriul talent.

Expun 26 de artiști, profesori actuali sau din generații diferite, majoritatea și foști elevi ai aceluiași liceu aflat acum la ceas aniversar.

Bimbea Dan (1941-1999), pictor al alburilor meridional al Dobrogei şi al Deltei, fost director mult timp al liceului, este prezent cu o Primăvară ‒ un nud adolescentin diafan în cavalcada imaculată a purităţii. Pop Eugenia (1945-2012), ceramistă pasionată, foarte creativă, profesoară de excepţie mulţi ani în liceu, cu un univers plastic arhetipal, spiritual, tributar fenomenului „Cucuteni”, transfigurează amintiri „ancestrale” expresive. De același calibru este prezența austeră și prețioasă a universului grafic al Mariei Reichert Sârbu, portalurile colajelor sale construind o lume metaforică, condensată, lucidă. Gavril Zmicală, actualul director al liceului, format în spiritul şcolii de ceramică clujene și ca elev al ceramistei Eugenia Pop, este deja cunoscut prin efigiile portretistice în porțelan și sticlă, sugerând spiritualitatea viului cuprins între esenţialele respiraţii ale materiei trezite, acutizând, prin inserții de materiale diferite, emoţionante întrebări contemporane. Maria  Matean și Țintariu Lucian păstrează amintirea „plastică” a unor îndrumări dobâdite în liceu, fie sub forța personalităţii a deosebitului artist Sbârciu Ioan, fie a grațiilor plastice primite de la profesori ca Andonis Papadopoulos sau Nebert Carol. Vitz Tunde exemplifică printr-o minunată tapiserie clasică o continuitate în viziune şi tehnică în relief, amintind de arta Angelei Semenescu, artistă și profesoară a liceului nostru. Evocarea medievală a  Poetului-Trubadur, broderie-colaj semnată de Csata Hermina, amintește de arta filigranată a altei minunate profesoare, Zoe Vida. Roxana Salanță expune un mic ciclu simbolic de Semne, iar Raluca Toderică, o clasică gravură ca tehnică, reușind amândouă să continue tradiția atelierului de grafică condus de foarte buni și pasionați profesori ca Maria Sârbu sau Bardocz Ludovic, profesorul altor generaţii, poate al doamnei Maria Reichert Sârbu. Adela Gocan, Sanda Istratescu, Oana Butuşină şi Simona Gocan sunt remarcabile prin seriozitatea constantă a expresiei picturale, prin tehnici noi și perfecționări ale unităţii viziunii artistice marcând consolidări valoroase ale identităţii lor creative. Corina Fulger continuă să dezvolte o lume simbolică, parafrazând realitatea, de sugestie expresionistă, cu personaje amintind de clovnii vieţii, de sugestii onirice ale unor personaje mascate, pe jumătate animale, ca proiecţie a unui univers emotiv, amintind de arta sau prezența unor profesori ai liceului ca Maria Truţa, Carol Nebert, Porumb Cristian, deosebit prin pasiunea sa pentru formarea și înțelegerea universului infantil, se remarcă prin tendințele metafizice ale spaţiilor inundate de lumină, aparent însingurate, dar animate de mișcările delicate ale aerului, de fluiditatea universurilor întrepătrunse. Îmi amintește de un foarte bun pictor, fost elev și fost profesor, chiar şi director al liceului, Eugen Patachi. Mai tinerii profesori Dora Bogdan, Matei Laszlo sau Fabian Arpad aduc un suflu nou prin dinamica plastică a efectelor materiale prin care comunică sugestii vizuale tangente unor citări culturale. Mazerschi Georgian are un interesant spaţiu condensat, un mixaj între sugestii ale trecerilor, al perisabilității vieții, contrabalansat de adevărata prezență etern contemporană a artei, citând stilul lui Van Gogh al norilor dinamici din peisajele sale meridionale. Koncz-Munich Iudith continuă dinamica expresionistă a unor forme voit dure, ca semnal al unor tensiuni interioare. Mai liric, Koncz-Munich Andras, ceramist, aminteşte de forma în creștere, plină de viaţă, a unei stânci colorată adecvat, dar prețios și îngrijit, poate o Piatră a destinului. Arta formelor, sculptura, este reprezentată în expoziţie de Gheorghe Olaru, cu sugestivele forme ale unor aripi ‒ lemn, de Curte Denisa, cu un superb Trio muzical din metal (delicat finisat, amintindu-mi la scară mai mică de vestitul Giacometti), sau de Radu Bimbea, cu un personaj în lemn sculptat valorificând fibra frumoasă şi materialitatea caldă specifică.

Ne amintim cu pietate de prezența în expozițiile organizate pe parcursul celor șapte decenii a valoroșilor profesori ai catedrei de sculptură Doina Elas, Terec Aurel, Barbu Mihai sau Bocu Barbu, trecuți în veșnicie și nu numai în amintirile noastre. Cu siguranță și în paginile unei „istorii” intime a grădinii vrăjite, eternă și totodată efemeră istorie a liceului de artă clujean.

Și cum sunt prezentă și eu în expoziție, cu un grupaj de „Amintiri”, despre un sat invadat de pădure, abandonat de oameni, dar viu în poveștile unor bunici. Și-mi amintesc de pictorița Letiţia Munteanu (1902-1979), de Ioan Mitrea (1919-2003), Constantin Dinu Ilea (1910-1993) sau Alexandru Câmpeanu (1914-1999), primii mei profesori din liceul de artă, și ei încă activi în gândurile mele. Cu speranță în memoria muzeelor și a istoriei artei, care trebuie să aibă „comentarii” și pentru profesorii artişti ai unei școli care încet, pe tăcute, adună decenii, formează personalități, construiește destine, speranțe și, din deceniu în deceniu, la aniversări. Câteva amintiri suprapuse peste ziduri vechi restaurate, ateliere refăcute sau programe europene, alte olimpiade sau parteneriate școlare, folosind comunicările tehnice ale contemporaneității, talentele tinerilor elevi ai liceului (aproape dublaţi ca număr în ultimii ani) vor ramâne din ce în ce mai estompate în jurnalul scris și nescris al vieţii din școală. Cu succese vizibile sau mai puţin vizibile, dar constant de 70 de ani cu ușile deschise mai tot timpul, la expoziţii, sesiuni, zile ale liceului, inclusiv zilele Ladea din fiecare dintre frumoasele zile de 14 mai ale fiecărui an. Viaţă lungă pentru grădina minunată a amintirilor zecilor de mii de tineri care și-au înălţat sufletele spre idealuri artistice, sporind tainele culturale ale României.

Margareta Catrinu

Expoziția a fost itinerată la Bistrița,unde s-au expus lucrari ale profesorilor liceelor de artă din Cluj și Bistrița,cred că la Muzeul Județean.

Expoziția aniversară a 70 de ani de existență a Liceului de Artă Romul Ladea.

Sfârșit de octombrie,plin de culoare,în natură dar și în galeria liceului de artă din Cluj.Aici am fost elevă și după cei șase ani de pictură,studiile mele la institutul de arte plastice ,profesoară ,pâna la pensie,34 de ani.Cele trei picturi sunt amintirile unei lumi rurale supusă trecerii timpului, istoriilor implacabile,dar si mărturiilor afective rămase înca vii.

Artiștii sunt profesorii liceului,unii foști elevi aflati acum la vârsta maturitătii profesionale ,ca artiști.

Diana și Mihaela,au venit în liceu în 1975,ne-am cunoscut acum 44 de ani.Vizita lor a coincis cu expoziția,Diana Adam cu studii superioare tehnice este  stabilită în SUA iar Mihaela Ilie ,artist plastic,a venit din Ploiești.Destine frumoase ,implinite,asemeni cu reușitele multor foști elevi ai liceului clujean.

Imagini cu picturile mele expuse la BIENALA ALBASTRĂ,Brasov 2019.

 Detaliu din ''Vântul suflă unde vrea"ulei pe panză,80cm/100cm.2019.

 ''Urcuș'',ulei pe panză,80cm/80 cm,2018.Expus la Bienala albastră,în foaierul Operei din Brasov.

 Detaliu din lucrarea ''Frații'' ulei pe panză,2019,expusă la Brasov,2019.

 Detaliu din''Vântul suflă unde vrea'',2019,80 cm/100cm,expus la Brasov.

 Detaliu din ''Frații'',expus la Brasov,ulei pe panză,80cm/80 cm.

 Alt detaliu din ''Frații''

 In stanga ''Urcus",ulei pe panza,80cm/80 cm,2018,expus in foaierul operei din Brasov.

 Cele trei lucrari la bienala de la Brasov.

'' Fratii'',ulei pe panza,2019,la Brasov.

Cele trei lucrari din foaierul Operei Brasov,2019

Portretul lui Mihalache Stoica Catrinu,1862-1925, amintiri de suflet păstrate peste ani,multi ani de istorii suprapuse.

      Pe acest bunic nu l-am cunoscut,tatăl meu a rămas marcat de boala și durerile  suferite  și îndurate de acesta   înaintea sfârșitului .Drama pierderii tatălui  s-a produs când cei  mai mici copii aveau încă mare nevoie de ocrotirea și îndrumarea unui părinte,tatăl meu și unchiul Sandu erau de 13 și 10 ani.Dar,cu anii care treceau,au revenit  și amintirile semnificative care să întregeasca  portretul unui om iubitor ,al unui tată cu o familie mare pentru care a lucrat cu vrednicie.Aceasta și poate multe altele l-au determinat pe tatăl meu să scrie pentru mine câteva pagini pline de sensibilitate despre tatăl  si mama sa,de fapt despre familia Catrinu,în succesiunea de generații.Am înteles că familia  era de ,,dincolo'',adica din Ardeal.Nu era un lucru chiar rar ca în familiile din sate ca Dragoslavele ,aflate aproape de granițele vechiului regat al  României,să își găseasca adăpost clandestin de-o noapte  câte un ardelean trecut pe cărările știute  din vechime,peste munți....Doi tineri,feciori ai unui preot din preajma Sibiului sau din Țara Bârsei,au ajuns în Dragoslavele ca fugari ,refugiati (pot fi foarte multe motivele).Tradiția orală a familiei,confirmă numele Catrinu,ascendența ardeleană a familiei ,iar tatăl meu a aflat prin bunicul său despre strămoșul străbunic,unul dintre acești doi tineri născuti și ei prin 1785-1790 în Transilvania.Acest Ion Catrinu s-a căsătorit în Dragoslavele,a avut  copii și a trăit mult pâna prin 1870.A avut șase copii (Maria I Catrinu căs.Diaconescu (n1816-?),Ion I. Catrinu  (1828-1913)preot in Dragoslavele,cu monumentul lânga biserica din Joseni Dragoslavele, foarte venerat de săteni,Stoica I Catrinu (1825-1869)bunicul tatălui meu, Năstase I Catrinu(1827-?) si Nicolae I .Catrinu(1830-1919 ?),pe care tatăl meu l-a cunoscut câtiva ani buni ,copil fiind.Bunica lui  tata,Maica Bica și nora lui Ion Catrinu,apoi Maria Catrinu,mama tatei,au trait mult,s-au înțeles bine și mai ales au avut amintiri pe care le-au împartășit ,la vremea lor nepotului și fiului Petre M. Catrinu tatăl meu.Am ajuns astfel la Stoica I.Catrinu (1825-1869),generația a III-a.A avut patru copii, a murit tânar,atunci cand bunicul meu ,Mihalache Stoica Catrinu avea 7 ani.(cei patru copii ai lui Stoica I.Catrinu au fost Ion St.Catrinu n. 1855,Niculăiță Catrinu n.1858,Mihail St.Catrinu 1862-1925,Elisabeta Catrinu care a trait 100 de ani) Astfel Ion Catrinu,fugarul din Ardeal ,impreuna cu fratele lui (mai mare si fără urmași)s-au integrat în obștea moșnenilor Dragosloveni,au avut avere adusa din Ardeal,la care prin multă hărnicie și seriozitate au adăugat și chiverniseala de care s-au învrednicit.Cei doi ,generatia a II au trait mult,bucurându-se de respect...Descendentii lor,educati in cinstea valorilor ancestrale, n-au avut vieți prea lungi,au avut destui copii,fete,nepoti ,așa că averile s-au tot împărțit (dote),iar munca a fost fară oprire,adaptându-se condițiilor timpului istoric care curgea înainte  cu veșnice provocări  și situații,cu speranțe dar și cu razboaie.(satul a fost pe linia frontului primului război,cu pierderi de vieți dar și de gospodării sau alte valori.

Mihail Stoica Catrinu a construit  singur,el si sotia sa,Maria,coana Mița cum îi spunea satul trei case in aceeasi curte.A  moștenit  de la familia lui un nume cinstit,o educatie crestina serioasa,valori morale pe care le-a dovedit prin felul cum și-a condus familia și cum și-a agonisit averea.A avut 12 copii,dar,au ramas și au trait ani buni șapte,(ceilalti au murit foarte mici...)Maria ,sotia lui vrednica era mai mica ,dar firile lor se completau frumos.Bunicul Mihalache Stoica Catrinu a lasat notite cu numele și datele de naștere ale copiilor săi scrise de mâna sa la sfârsitul  Psaltirii familiei ,cu completari impresionante chiar din zilele premergatoare mortii sale,în care aprecia familia și viața dusă cu iubita sa soție .A fost un om talentat,a intuit terenurile favorabile dezvoltarii unor cariere de piatra de var,a unor cuptoare de ars piatra de var(de dimensiuni considerabile) a avut instalatii de prelucrare a lemnului pentru constructii(gater),a  facut comert cu aceste produse care ajungeau plutărite de la izvoarele Dambovitei  spre Câmpulung la gară,de unde direct în vagoane spre Bucuresti și orașele de câmpie care se dezvoltau urbanistic.Coana Mița era stăpâna casei,avea ajutoare pentru mulțimea de copii,dar și de angajati la cuptoare etc.S-a ocupat chiar de o mică prăvălie aflată împreuna cu alte anexe  foarte aproape de casă.Greu am găsit aceasta mica imagine cu prima casă unde au crescut copii familiei.Fotografia din 1933,de la parastasul de 7 ani de la moartea lui Mihalache St.Catrinu  a fost facută în fața acestor case,cu fiicele căsătorite cu  feciorii și câțiva nepoți născuți la acea dată.De fapt bunicul meu  este din altă lume,o lume de acum peste 100 de ani pe care o putem contempla,înțelege și aprecia pentru importanța sa ,mai ales morală,de valori culturale și nu numai.

Cei doi bunici ai mei,asa cum erau,tineri,frumos îmbracati,harnici optimiști.

Bunica torcea,a avut război de țesut,casa decorată cu scoarțe,icoane,ceramică,o atmosferă arhaică,autentică...Fotografiile sunt facute de tatăl meu care aprecia expresivitatea unei ,,lumi''în schimbare dupa sfârșitul primului război,cel al ,,Reîntregirii''.Cam așa arătau casele din partea de sus a Dragoslavelui,partea cea mai veche,mai ferită.Casele din Joseni,asezate de-a lungul drumului negustorilor,al armatelor,drum stravechi de legatura al Brașovului,prin Bran și Rucăr cu capitala străveche a Țării Românesti ,orașul domnesc Câmpulung ,erau mai cosmopolite,mai orășenizate.Se vede Valea Caselor îndiguită ,pentru a limita distrugerile pe vreme de ploi.Era de  fapt un torent de munte pe cât de viu pe atât de util satului.

fotografie veche,de prin 1940,casele de peste vale.

Casele lui Mihalache St.Catrinu,Gardul a supraviețuit mai mult...

Casele s-au vândut,se vede și chioșcul...

Tot prin 1940,micul magazin al familiei,frații Sandu si Petre (Titi),probabil 1940.

Despre familia Catrinu,familia tatălui meu din Dragoslavele,nordul județului Argeș,numit traditional Mușcel.

Despre numele de familie Catrinu,tatăl meu imi povestea înca de cand eram copil,plasându-l in zona baladelor,al poveștilor:
                                        " In munții Catrinului
                                         In pădurea Pinului
                                         La cerdacu'
                                         Lui Novacu.....etc"
   Dar chiar glumind,imi arăta muntii care se vedeau din prispa casei bunicii...Și imi arăta Piatra Caselor,o stânca pe care o credeam locuită de zmei,de vulturi care răpeau copii,sau măcar de ulii care se zice că mai luau si ei ce puteau ,vietăti simpatice,miei,pui de gaină...In plus,călătoria din Cluj era, copil fiind ,destul de lungă si grea.Trecerea munților,panorama Pietrii Craiului,care parcă împiedica si strângea în imensitatea  ei o forță închistata care impunea  apăsător o teama. Învinsa  în cele din urmă în  preajma satelor de vârf, Moeciu  sau Fundata, de bucuria ajungerii pe culme, de aerul curat si perspectiva amețitoare  a locurilor de poveste  spre care ne îndreptam  vară de vară in copilăria  mea  îndepărtată .Poveștile tatălui meu se refereau la istoria acestei trecători străvechi pe care au parcurs-o oștile domnilor români ,ale negustorilor dar si armate ,războaie,necazuri de tot felul.Desigur că l-am cunoscut,copil fiind, pe preotul venerabil Ioan Răuțescu,autorul unei monografii premiate despre Dragoslavele și care are multe pagini impresionante despre istoria acestui sat de legendă.
   Tot părinții mi-au povestit,arătându-mi ruine sau case vechi care erau hanurile din vechime la care se adăposteau drumeții istoriei...Între ei ,poate și pictorul Nicolae Grigorescu,cu atelierul adăpostit intr-un car cu boi,căutând țărăncuțe,ciobănei cu oi cu tot,ursari,cu preferință pentru țărancile frumoase,adevarate zâne din  Muscel,cu marame si sălbi la gat.Se stie ce cult avea societatea sfarsitului de secol XIX pentru frumosul port mușcelean si pentru gratia inascuta  a femeilor locului.

Piatra Caselor ,stânca care domină satul Dragoslavele.

Piatra Craiului,masivul care însoteste trecătoarea Bran-Rucăr.

Bisericuța de lemn adusă de Patriarhie pe domeniul său din Dragoslavele.Este din Ardeal,restaurată frumos ,aici slujeau patriarhii când erau la odihnă.Acum este și mănăstire.Când eram copil,părinții mei mă aduceau duminica aici,se vedea frumos satul și munții.

Biserica din Dragoslavele ,din Joseni.Poarta cimitirului eroilor germani din primul război mondial.În vechime,lângă biserică era școala satului,preoții îi învățau carte pe copiii localnicilor.

Tot biserica Adormirea Maicii Domnului ,cu vechile morminte ale sătenilor

Tablourile votive ale Patriarhului Miron Cristea și al prințului Mihai copil,viitorul rege al României.Au restaurat biserica care,are vechime,istorie .Mai jos tabloul votiv.

Crucea din centrul satului,cruce din vremea lui Matei Basarab.Au fost și mai sunt sapte cruci,sec XVII.

Curte veche a familiei Burtea,rudă cu familia Catrinu

Caso tradiționala din sat,acolo a locuit un învățător tot rudă cu noi.

Mai jos,casa lui Ionel Catrinu,fratele mai mare al tatălui meu.Sunt descendenți care vara sau când pot, revin  și locuiesc aici.

Pe vechile cămine de case,construiau locuințe diferitele generații ale familiei.Aici sunt trei.

Biserica din Suseni,Înălțarea Domnului.aici sunt bunicii,unchii și mătușile mele.

 Arbore genealogic care cuprinde descendenții fraților bunicului mei.Aici,între descendenții lui Ion Stoica Catrinu,frate cu bunicul meu,este Alecu Alexandru I Catrinu.văr cu tata.bucuria este că acesta are o nepoată la Cluj,Delia Stemate,o doamna doctor minunată,cred că suntem verișoare,ce bucurie! Suntem prietene pe fb,dar și rude regăsite departe de paradisul familiei Muscel Dragoslavele.Este doamna elegantă și frumoasă de lângă marel violonist Alexandru Tomescu

 Arbore al familiei pornind de la bunicii mei,părinții lui tata,Ionel,Mihai Sandu si al mătușilor Filofteia,Elena Rița.

 Necrologul bunicului Mihalache Stoica Catrinu,s-a folosit Catrinescu,așa cum s-au numit ramuri laterale ,frați ai străbunicului nostru.

Arbore genealogic cu cele cinci generații ale fam Catrinu 

realizat de Sanda ,verișoara mea,pe calculator 2020.

Arbore genealogic cu primele generații ale familiei  Catrinu,de la stabilirea lor in Țara Românească.
Tradiția familiei consideră că erau ardeleni din zona Sibiu-Făgăraș,Țara Bârsei.