Asociația artiștilor clujeni,președinte doamna Dorina Pop prezintă în incinta localului Vega din sediul teatrului clujean pictura unor doamne deosebite,credincioase unui ideal pictural legat de tradiția picturii românești .Doamna Maria Bocan (n,1935),a fost o viață pictor decorator la vestita fabrică Iris.A studiat cu pictori renumiți ai Clujului dar a absolvit secția ceramică a Scolii populare de artă din Cluj cu maestrul Nicu Pop.A expus creație pictată pe porțelan în toată lumea,în perioada de glorie a fabricii Iris.A participat la festivalurile de artă pentru amatori,primind premii naționale .Dar a avut și expoziții de pictura la galeria ziarului Făclia în 2018,probabil participări la alte expoziții.Acum prezintă împreună cu alte doua artiste un ciclu dedicat unei lumi folclorice,cu performanțe decorative și de dinamism specific ritmurilor lumii dansurilor populare.Se remarcă dantelăria specifică tehnicilor analitice decorative,frumos documentate în creația folclorică.Are un talent nativ dezvoltat pe baza studiilor de portret și expresivitate sintetică a dansurilor românesti,picturile sale exprimând forță dinamică susținută de efectele de linie.Crede in frumosul idealurilor etnice ,ca model pentru o estetică activa necesară epocii actuale.
Doamna Bocan împreună cu doamna Hârțan,casaVega.In spate picturile doamnei Bocan
Cvartetul Reveria al conservatorului Gh.Dima,(Starețu Mădălina,Cristina Cosma,Mihaela Melinda și Loșovan Olga) au contribuit la atmosfera elevată a vernisajului expoziției.
Familia doamnei Bocan.
Doamna ing.Doina Mișan n.1953 expune lucrări delicate dar armonios susținute in tehnici deosebite,pastel și acuarelă.Frumos peisajul clujean cu Piața M,uzeului sau peisajul venețian.Centrele cromatice dominate de culoarea galben-aurie ,exprima lumină și bucurie.Folosește pastel cerat,dar ,indiferent de tehnică comunică cu expresivitate bucuria unei emoții calde,metaforă de sensibilitate și iubire.A urmat scoala de artă ,pictură,cu Florin Gavrilaș.Rândunica de mare și florile de mare,prin ineditul motivului ,oferă doamnei Mișan posibilități imaginative și de variatie a formei si a mijloacelor plastice.
Cele trei grații artistice,doamnele Bocan,Mișan și Bogos.In spatele lor,picturile doamnei Viorica Bogos.
Doamna Viorica Bogos(n 1945),a studiat pictura cu artistul Liviu Florean,urmând școala populară de artă în 1987.Expune pictură în ulei cu subiecte clasice care evoca teme dragi picturii românești ca Natură statică rustică,Struguri,Peisaj de iarnă cu copaci.Uliță la țară,copaci uscați,Maci,Crizanteme.Pictura sa pare un omagiu adus temelor picturii interbelice,poate amintind de Dimitrie Ghiață,mărturisind o viziune unitară autentică,marcată de sinceritate.
Publicul si atmosfera de bucurie a expoziției,însoțită de muzica deosebită a cvartetului Reveria
Doamna Dorina Pop felicită artistele și le oferă diplome.
Cvartetul Reveria,studente la Conservatorul Gh.Dima.
O seară frumoasă,în care participanții s-au bucurat de pictura celor trei doamne.Felicitări...
marți, 31 decembrie 2019
Expoziții din noiembrie-decembrie 2019 care m-au impresionat.
ARTA CARE UNEȘTE.
O expoziție amplă,cu mulți artiști(33)deschisă în incinta Clubului Sportiv Universitatea Cluj.Asociația artiștilor plastici are forța unui grup de oameni pasionați,muncitori,care simt nevoia unui dialog permanent cu publicul lor.Poate mai mult,doresc să-și evalueze pe simezele expoziționale ,,tonul,, propriu,unicitate viziunii personale în balans cu ceilalti prieteni care pictează ca și ei.Prieteni desigur,pentru că se cunosc între ei,au avut poate aceeași profesori la Scoala de Artă Tudor Jarda,au pictat în tabere de mai multe ori.Adică drumurile lor spre un ideal de artă se împletesc,se susțin sau se completează.Iar farmecul acestui cor pictural,poate chiar simfonie,umple de forță și aduce un suflu nou într-o instituție de tradiție în Cluj,Clubul Universitatea.Expun nu numai artiști din Cluj,dar și din Turda,Dej sau membri din Sibiu care au îndrăgit grupul clujean.Pe lângă expoziția colectivă deschisă în sala mare a clubului,au fost organizate și expoziții personale ale artiștilor Cornel Vana,Ernest Bokor ,Manole Ciui ,Mircea Bonda și Octavian Popescu.La bucuria evenimentului s-a aociat un adevarat recital de cântece vechi românești adecvate perioadei de post premergătoare Crăciunului,susținut de doamna Ioana Roman.Desigur,personalele amintite mai sus au avut pregnanța unui demers creativ unitar,care se fixează persistând în memoria vizuală a iubitorului de frumos.Peisajele iernatice semnate de domnul Manole Ciui,atmosfera caldă și în același timp atemporală din lucrările domnului Octavian Popescu,stilul îngrijit și frumos ,de admirat la creația domnului Bonda si Bokor,vitalitatea picturală remarcabilă în feeria armoniilor complexe semnate Cornel Vana ,toate aceste daruri vor comunica calitatea limbajul vizual de a ne face mai buni și mai generoși.
Expoziția colectivă deschisă la Clubul Universitatea Cluj,21 nov.2019
alte lucrări din expoziția AAP Cluj.
Lucrarea doamnei Illyes Baby.
Lucrarea doamnei Maria Ilișiu din Turda.
Doamna Voichița Manu Cecălăcean și Gabriela Cîmpianu.
Alți artiști prezenți la vernisaj alături de picturile lor.Doamnele Hârțan si Cioba.
Domnul Octavian Popescu.
Domnul Vana,domnul Bonda și doamna Calbăjos.
alti artiști și alte lucrări.
doamna Dorina Pop,președinta asociației,doamna Ioana Roman remarcabila solistă și doamna Mariana Enache,manager cultural al asociației.
Iernile domnului Manole Ciui din Turda.
Peisaj transilvan semnat de Cornel Vana,Turda.
Verile domnului Octavian Popescu,Cluj.
Flori si peisaj semnate de Mircea Bonda.
Peisaj semnat de domnul Bokor Ernest.

miercuri, 25 decembrie 2019
luni, 23 decembrie 2019
duminică, 1 decembrie 2019
1 Decembrie 2019.
Altă variantă a Scării antice,câteva accente reci in zona centrală.Mai jos,Cetatea,cu reveniri tot în zona centrală.
vineri, 29 noiembrie 2019
Despre Aurel Crainic,bunicul meu ,1893-1968
Pe bunicul meu l-am cunoscut destul de puțin.In schimb am recitit acum câteva scrisori scrise părinților mei,de-a lungul timpului,unele chiar din anii premergători morții sale.Au fost patru frați in familia sa,iar tatăl meu mi-a scris că obârșia familiei era în zona Beliș.Acum,această zonă este mult admirată de turiști iar iarna este raiul schiorilor.Dar cred că s-au născut la Albac,cel puțin așa afirma mătușa mamei,avocata Eufemia Crainic,mezina familiei Crainic.Tatăl lor,Mihai Crainic s-a strămutat cu familia la Beiuș si a trăit mult și frumos 95 de ani(1850-1945).Familia avea tradiții ortodoxe,soția si mama copiilor era fiică de preot din părțile Aradului,Elena Indrei.Aveau și alte tradiții perpetuate în familie,au fost liberi și păstrau sentimentul nobleții primite și recunoscute de pe la 1610.In fapt,Mihai Crainic a stimulat evoluția copiilor săi prin educație,învațătură si cultivarea sentimentelor de apartenență la cultura română...Mihai Crainic a fost silvicultor,slujbas cu funcția de gornic,cred că o funcție responsabilă,poate mai amplă decât cea de brigadier silvic din zilele noastre.Familia a avut o casă mare ,cu parter (cu spații comerciale sau ateliere) și etaj.Acolo locuiam când ajungeam la Beius,la mătușa mea iubita Eufemia Crainic.Era o casă luminoasă,vesela,de unde se trăia bucuria târgului ,spre care avea orientate ferestrele,larg deschise mai tot timpul.In casă exista pian,multă mobila frumoasă și veche,cu stiluri amestecate,de sfârșit de sec.XIX.Picturi peste picturi,deoarece mezina familiei avea talent la pictură,picta,dar și proteja pictorii locului(Bușiță și Niculiță Pop,cu studii ,profesori de desen in școlile românești ale Beiușului).Fiind avocată,pasionată de sentimente altruiste,aveam ocazia să cunosc clienții ei,oameni cu necazuri,pitorești din zona limitrofă orașului.
Aurel Crainic,bunicul meu si mai jos Virgil Crainic fratele mai mic(farmacist militar,un om deosebit de bun si capabil.(voi reveni cu imagini și amintiri)
Cei doi frați,Călin si Valentin Crainic,copii vărului meu ing.Gheorghe Crainic,absolvenți de colegiu în Canada,Toronto.Plecați prin anul 2000,legal,au venit cu tatăl lor să cunoască țara natală.Și pentru ei am adunat amintirile acestea.O țară înseamna și o familie cu istoria ei omenească,cu destinele tot mai uitate ale unor aspirații care au definit câte puțin și locurile nu numai existențele lor.Î n dreapta Rodica Igna,născută Crainic,verișoara mamei mele,profesoara de muzică in Cluj.În spate ,bucuroasă ,pentru reintâlnirea ultimilor descendenți ai familiei Crainic.Mai jos,Corina Crainic,psiholog,stabilită cu părinții ei,Mircea Crainic(arhitect) și Marina Crainic(grafician) in Elveția,la Lausanne.Si mai jos,în uniforma armatei române,colonelul farmacist Virgil Crainic,frate cu Aurel , Eufemia și Ștefan Crainic,unchii si mătușa mea .
Mircea Crainic,arhitect din Lausanne și Rodica Igna,născută Crainic,mai jos aceeași împreuna cu Corina Crainic,la Cluj acum câțiva ani,2010 poate.Mai jos,in uniforma,farmacist colonel Virgil Crainic,tatăl lui Rodica si Mircea,bunicul pe care Corina nu cred că l-a cunoscut.Crainici din Elveția!
Casa familiei Crainic din Beiuș,in piața orașului.Acum este restaurată de proprietarii actuali.viața merge mai departe,dar amintirile mai rămân..... În gangul de la intrarea în casă.In dreapta se urca pe scări la locuința avocatei Eufemia Crainic.N-am prea avut distanță pentru o imagine de ansamblu,aveam și poze vechi,dar,cine știe pe unde sunt.
Fotografia celor patru copii ,probabil 1908. Aurel Crainic ,cel mai mare dintre copii,născut în 1893 a fost bunicul meu,iar fetița ,mezina familiei,,născută în 1903,Femița,a ajuns avocată .
Eufemia Crainic era prietenoasă si imaginativă,permisiva cu defectele omenești,tolerantă ,pe scurt o femeie sensibilă,capabilă și foarte bună.Păstra un cult pentru memoria mamei sale,am admirat-o pentru spiritualitatea profundă și reală,nefariseică.Poate bunicul meu,despre care am pornit a scrie ,o să ma ierte pentru simpatia păstrată peste timp pentru matușa mamei...Era și patinatoare,schia,mergea la procesele ei,la spectacole,cu un cuvânt încerca să-și faca viața frumoasă,in condițiile in care necazurile erau peste tot(casa i-a fost naționalizată),frații prigoniți conform uzanțelor realităților de dupa 1945,boli,dureri....
Si cum azi este 1 Decembrie 2019,ma gândesc la bunicul meu,care,acum 100 de ani,poate ceva mai mult,a trimis o fotografie mamei sale,la Beiuș,informând-o că este sănătos,împreună cu camaradul său.Scrisoarea era cenzurată,erau sub arme austro-ungare,și din crâmpeie de amintiri,a luptat prin Italia,dar si prin Rutenia(prin sudul Ucrainei).Iar tânarul său prieten era tot ardelean. Întâmplarea a făcut ca să-l recunoască drept bunic al său o doamna artistă și profesoară de sculptură de prin Timișoara,care mi-a călcat pragul(acum multe zeci de ani...)
Aurel Crainic,bunicul meu ,in stânga imaginii de mai jos,(1893-1968)era cel mai mare dintre copii silvicultorului Mihai Crainic.A fost dăruit cu inteligența ,agerime a minții,cu șarm și ușurință in comunicare.A imbrațișat cariera armelor,cu studii serioase la Viena,școli de cadeți,școli militare,apoi ,după Marea Unire din 1918,primit în armata română,a ajuns la studii și în Franța,la Saint Cyr....Cunoștea perfect,scris și mai ales conversație ,mai multe limbi.....Și pentru aceasta a făcut parte din diferite comisii de armistițiu,inclusiv la sfârșitul celui de al doilea război mondial.Perfect maghiara,germana,franceza,italiana,rusa sau dialectele slave din imperiu,probabil din scoli,latina și greaca veche....A fost ofițer de geniu cu o carieră remarcabila in armata română,a primit multe decorații,inclusiv decorația Mihai Viteazul....Avea un dulap cu ordine si decorații,era un devotat colonel al armatei române,pensionat prin 1947....A comandat unități de geniu,în afară de timpul servit în campaniile de război,la Oradea,Alba-Iulia,Brad,Beiuș,unde in final s-a stabilit și și-a sfârșit viața.
Acum 100 de ani,Aurel Crainic,impreună cu frații lui,Virgil și Stefan ,a participat la Adunarea de la Alba-Iulia,ducând credenționalele Bihorului,sau ale zonei Beius,unde avea domiciliul.A căutat prin arhive vechi,documente privitoare la originile familiei sale.Căutari finalizate cu confirmarea unor acte vechi ,diploma nobiliară pentru ramura Gavril Crainic din Ghiurcuța.Avea cunoștințe extinse despre personalitatea lui Mihai-Viteazul,pentru care a cautat documente prin biblioteci sau arhive străine.
Tatăl meu l-a cunoscut mai bine și nu odata povestea că era sclipitor de inteligent,plăcut in societate,mare amator de baluri și petreceri....Încă înainte de război a achiziționat un teren,a construit o moară mecanică pentru cereale,dar dotată și cu un iaz,de mare productivitate.Greul familiei,al rambursării creditelor la bănci pentru împrumuturile legate de moară ,al gestionarii pământului arabil le ducea nimeni alta decât bunica mea ,Margareta Cretz,acum căsătorită Crainic.Dar și greul educării celor trei copii ai familiei,Gheorghe Crainic(n.1922-1995)Vioara-Maria 1924-1987 și Aurel Crainic 1928-1992?
.Bunicul meu a trecut prin situații grele in viață,inclusiv trimis în detenție la Canal,umilit,împreuna cu fiul său mai mare Gheorghe. Necazurile au culminat prin decesul Margaretei ,bunica mea,bolnava poate și de supărările legate de persecuțiile noului regim.Am găsit toate impozitele și chitanțele cotelor achitate la zi pâna in ultima sa clipă de viață.Dar,bunicul meu a rezistat,a lucrat la moară,s-a recăsătorit și a avut încă un copil ,pe Mihai Crainic.Ba mai mult,a reușit să lupte pentru a fi reabilitat,nu a avut nici un proces,detenția lui fiind ilegală...apoi a reprezentat-o pe mama mea ,în procese cu spitalul din Beiuș care dorea să-i folosească casa,au și construit ceva pe grădina ei....Am scrisori în care-i scria mamei mele despre mersul acestor procese,care dovedesc coerență,gândire clară,seriozitate,și,grafologic,un scris cultivat și cu multă personalitate.Un om generos,nu un om perfect,dar uman,un luptător pentru familia sa,în situația când frica impusă paraliza orice speranța de dreptate.(perioada dintre 1960-1968,când a murit).Iar la moară,atmosfera era paralelă cu strășnicia vremurilor,era o boemă care încerca să străbată vremurile trecătoare prin prietenie și haz de necaz.
Rodica Crainic,cas.Igna(verișoara mamei),Mihai Crainic(1957-2015)ultimul fiu al bunicului meu și Margareta Catrinu,autoarea amintirilor despre Aurel Crainic,posesoarea blogului Emoții și culori.

Margareta Crainic născută Creț (1886-1949) bunica mea.

Călin și Valentin Crainic,stabiliți în Canada,verișoara Rodica Igna(n.Crainic) împreună cu Margareta Catrinu la Cluj,prin 2018.
Mircea Crainic,arhitect din Lausanne și Rodica Igna,născută Crainic,mai jos aceeași împreuna cu Corina Crainic,la Cluj acum câțiva ani,2010 poate.Mai jos,in uniforma,farmacist colonel Virgil Crainic,tatăl lui Rodica si Mircea,bunicul pe care Corina nu cred că l-a cunoscut.Crainici din Elveția!
Colonel farmacist Virgil Crainic,frate cu bunicul meu Aurel Crainic
Mihai Crainic,născut prin 1850 probabil în Albac sau Beliș A murit în 1945 la Beiuș.A fost
tatăl lui Aurel Crainic bunicul meu colonel (1893-1968),Virgil Crainic farmacist colonel(1899-1978,
Stefan Crainic(1895-1969?),Eufemia Crainic -avocat(1903-1972)
Mai sus,o fotografie veche ,probabil 1899-1900.La stânga este Elena Indrei căs.Crainic,mama
fraților Aurel,Stefan,Virgil și Eufemia Crainic.(in foto.primii trei copii,băieții)Pe scaun,in dreapta ,
Mihai Crainic(gornic, slujbaș silvic,prin Albac,unde s-au născut toți copii fam Crainic).Am remarcat costumația străbunicii , moda rochiei,brățari ,inel,ceas la cingătoare dar și pălăriile din imagine.Elena era tot ortodoxă de la Arad,iar mama mi-a spus că era ambițioasă si harnică.
Fotografia de mai jos îi reprezintă pe cei patru copii ai familiei lui Mihai și Elena Crainic,străbunicii mei.Nu i-am cunoscut decât prin amintirile mamei mele,dar și prin amintirile preluate de la fetița familiei,mezina Femița.foarte sensibilă .Cultivată(avocată la Beiuș ) a păstrat frumos amintirile părinților ei și a fost apropiată de mama mea.Străbunicul Mihai Crainic a trăit mult ,95 de ani.A murit în 1945,nu și-a revenit dupa episoadele de ocupație a orasului de către trupele rusești,când au fost detonate podurile de peste Criș....Cel mai mare dintre frații Crainic a fost bunicul meu Aurel,iar alaturi de fetița Eufemia este unchiul iubit Virgil Crainic(farmacist militar).Cu familia lui Virgil Crainic am avut legături apropiate deoarece am trăit cu toții în Cluj și am menținut o viață intreagă sentimente de familie .
Virgil Crainic ,pe scaun,lângă fetiță(n.1899),apare mai jos,cred elev de liceu,a ajuns farmacist militar.De la Mircea Crainic arhitect din Elveția ,fiul lui,am aceste frumoase fotografii.
Virgil Crainic,foarte tânăr este tatăl lui Rodica și Mircea.De altfel Mircea Crainic mi-a trimis aceste doua fotografii,vechi și interesante care spun multe despre idealurile familiei .
O fotografie de prin 1940 a bunicilor mei,Margareta Crainuc (n.Cretz) si Aurel Crainic.În spate o mobilă pe care o am acasă,a fost în biroul avocatului Ambrozie Cretz și mama a adus-o la Cluj,amintire..
Călin și Valentin Crainic,acum stabiliți în Canada,prin 1998,pe lângă mormintele
din cimitirul din Beiuș.au studiat in Canada,liceul și colegii de chinetoterapie.Lucrează și sunt foarte independenți.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)